Armata Germaniei nu își poate acoperi complet lipsurile existente până în 2030, a declarat ministrul apărării, Boris Pistorius, în contextul în care Berlinul încearcă să își modernizeze forțele armate pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina și după decenii în care nu a pus accentul pe acest subiect, relatează Reuters.
„Știm cu toții că lacunele existente nu pot fi complet acoperite până în 2030. Va fi nevoie de ani întregi. Toată lumea este conștientă de acest lucru”, a declarat Pistorius într-un interviu acordat ziarului Welt am Sonntag și publicat sâmbătă.
Deja uzată de decenii de subinvestiții de la sfârșitul Războiului Rece, armata germană (Bundeswehr) este într-o stare și mai proastă decât în urmă cu un an, având în vedere că armele și munițiile donate Ucrainei nu au fost în mare parte încă înlocuite, spun experții.
Ministrul a respins ideea unor alte livrări arme către Ucraina, peste cele anunțate deja.
„Ca să o spunem direct, la fel ca alte națiuni, avem un inventar limitat. În calitate de ministru federal al apărării, nu pot să dau totul”, a explicat Pistorius, care ocupă funcția de ministru de la începutul acestui an.
De asemenea, oficialul a precizat că cea mai mare prioritate a sa este creșterea bugetului destinat apărării de la 1,5% din PIB cât este în prezent, până la atingerea obiectivului de 2% stabilit de NATO.
Foto: EPA