George Takei, unul dintre actorii care l-au interpretat pe Hikaru Sulu în celebrul serial, a sugerat pe Twitter că ar trebui să fie recunoscute drepturile de autor. „Ne așteptăm la niște compensații pentru drepturile de autor”, a afirmat el.
În schimb, un purtător de cuvânt pentru Forța militară spațială a declarat, pentru Business Insider, că simbolul „a fost folosit prima oară la începutul anului 1942 de către Forțele Aeriene ale SUA”.
„De atunci, simbolul delta a fost utilizat cu preponderență ca emblemă în comunitatea militară spațială. Forța Militară Spațială onorează cu mândrie istoria Forțelor Aeriene”, a declarat maiorul Forței Militare Spațiale, llian Russell.
„În urma consultării cu marii lideri militari, designeri și alții, am plăcerea să vă prezint noul logo pentru Forța Militară Spațială a SUA, a șasea ramură a măreței noastre armate americane”, a scris Donald Trump vineri pe Twitter.
Internauții au atras atenția asupra asemănărilor dintre logo-ul Forței Militare Spațiale și cel fictiv al Flotei Stelare din „Star Trek”. Fanii lungmetrajului spun că principalul simbol și stelelele din jurul acestuia imită sigla folosită în serialul care a debutat în anul 1966 și care a dus la crearea mai multor filme pe aceeași temă.
Simbolul apare și pe logo-ul Forțelor Aeriene ale SUA, predecesorul Forței Militare Spațiale. Cea din urmă s-a distins prin faptul că a devenit a șasea ramură a forțelor militare din SUA, alături de Forțele Aeriene, Pușcașii Marini, Armata, Marina și Paza de Coastă.
Noua ramură a armatei, înființată în decembrie 2019
Trump a aprobat, în luna decembrie a anului trecut, înființarea noii ramuri a Armatei Statelor Unite, prin care a fost autorizat și bugetul Forțelor Militare Spațiale.
„Spațiul este noul câmp de luptă al lumii. Printre gravele amenințări la adresa siguranței noastre naționale, superioritatea Americii în spațiu este absolut vitală. Suntem lideri, însă nu este suficient și în curând vom conduce detașat în acest domeniu”, a spus Trump la ceremonia de semnare.
Interesul pentru această ramură a Armatei SUA a crescut la început acestui an, când mulți oameni s-au întrebat cum vor arăta uniformele.
Pe 18 ianuarie, Forța Militară Spațială a postat pe Twitter o fotografie cu noile uniforme de camuflaj. Acestea nu sunt cu mult diferite de cele ale forțelor militare ale SUA. Uniformele sunt imprimate cu ecusonul „Forțele Militare Spațiale ale SUA” și sunt în culori verzi, bej și maronii.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b32e719d2f305ec7e0bf3c893a462337.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9b3db68c53d8d87a7738b283660d5733.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9d9795839c095b3712075ab590952ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e07f61d38e2e042dd471e23e63706007.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5affa9f134f77c0177e7617897d0ac79.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fcac10e49c8f73a320a18fc65a6a4f0f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_d3e26b9399ec55d4c827684ed672109f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_987446ab6cc929cc02975d2e9eb28c38.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d91ecb8d6b71ffbdf88d511d9f4b5bcf.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3083fc4acb91eb62cd948b0d0ae4a4ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_783e6f38c9b6ff204cc3bd568b4eec1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_2d838d318b81d4d742cf881f67a3f517.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_cd8ce7e03d5e779be6a19ce05a945aa2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_011f7399e719dafb95f12ebdd593bd17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c856b833040f864b4be005961ec4c8ce.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_5c6180f60f91e7243fdec525eb552a6e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2675867e9a8d4fbcef1fc74f7a54fe3d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_fbd942d9ce11baf75863eeef8dbf049c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0556ed56700ed8c458da85bce805c880.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c39d492964d02f4d1cd8c5206b6f4f60.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_6522d4f4b770f50fdcf83d20a5a63ec2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a3da3215ebca8d99b7b8624038292e68.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/70972326315262747255156032158487174285992830n-e1780237581554.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/medic-discuta-pacient-concediu-medical.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/albert-oprea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/survivor-romania-2026--andreea-munteanu-a-obtinut-colanul-de-imunitate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_29da4397b35f01bc79f1b76d4b95011f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_29ccf0ef2d5303188a62468fa1d0b717.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_df28c06497fb37b5aa52c5b8a0d615d9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_d9c8da4802e4d647dba3d8310856c77a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_eda94b00712f0736bb9c12ea82c9ebab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_6769d8c453a0047a6cd1b4889e743c1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/motiv-ambasadorul-rusiei-vladimir-lipaev-nu-a-fost-primit-la-sediul-mae-de-oana-toiu-desi-ministrul-de-externe-era-in-cladire-e1780088271677.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-de-politie-girofaruri-aprinse-germania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/maria-avatar-horoscop-saptmanal-1-7-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ovcar-banja-serbia-statiune-balneara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burgas-bulgaria-vacante-ieftine-e1779712302879.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/pasaport-romania-ue.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-31-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cand-incepe-vacanta-de-vara-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/elevi-care-sustin-examenul-de-bacalaureat--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-hepta-scaled-e1779889110397.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/telefon-bacalaureat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/marius-daniel-popescu--foto-facebook-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/trafic-blocat-accident-dn1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicolae-stan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cod-galben-furtuna-ilfov-bucuresti-femeie-umbrela.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-id276385-inquam-photos-octav-ganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bani-moneda-a-romaniei-bancnote-in-lei-romanesti-de-diferite-denominatiuni--foto-profimedia-e1779691631646.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/reciclare-sticle-peturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/chatgpt-interaction--foto-ilustrativ-shutterstock2292589413-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.