S-a dat din nou undă verde lucrărilor de la bulevardul Buzeşti- Berzei- Uranus, cel început încă de anul trecut de Primăria Capitalei şi care ar urma să străbată Bucureştiul de la nord la sud, pe sub Palatul Parlamentului. După ce buldozele fuseseră oprite printr-o decizie obţinută în instanţă de reprezentanţii ONG-urilor, azi s-a decis ca munca la diametrală să continue. „Ne apucăm şi facem drumul, ne oprim la 30 de metri într-o parte şi la 30 de metri în cealaltăparte de Hala Matache. Sau poate nu ne oprim dacă, până atunci, soluţia proiectantului arată că este posibil să se facă trotuar pe sub arcadele Pieţei Matache, cay în care va trebui, desigur, să o reconstruim. Iar dacă nu, sigur vom discuta mâine, în momentul de faţă există oricum aprobarea Ministerului Culturii de a o muta la zece metri şi a o alinia în locul pe care-l vom lăsa liber prin desfacerea unor case”, a declarat azi Oprescu citat de Mediafax.
Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea a declarat că vrea ca astfel să se găsească o soluţie de amenajare urbanistică a zonei de la Gara de Nord la Calea Victoriei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.