Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban, este convins că ”sfârșitul” președintelui Partidului Social Democrat este ”aproape”, după ce a văzut că moțiunea de cenzură inițiată de partidul său a picat în Parlamentul României. Doar 166 de senatori și deputați au votat pentru moțiune.
Foto: Adrian Manolache
”Bătălia continuă! Sfârșitul lui Dragnea e aproape!”, a spus, zâmbitor, Orban, în timp ce se îndrepta către protestatarii adunați în apropierea clădirii Parlamentului.
Șeful PNL a adăugat că rolul opoziției în acest moment este este să apere codul penal de modificările aduse de PSD.
”Deocamdată trebuie să apărăm codul penal de modificările pe care le așteaptă ei”, a adăugat Orban, care a mai explicat oamenilor adunați lângă Parlament că știrea despre absența celor 17 parlamentari ai PNL a fost un ”fake news”. ”De fapt, au lipsit doar doi”.
FOTO: LIBERTATEA