La Liceul Goethe un profesor de 9,45 la Titularizare a fost înlăturat, iar orele au ajuns la soția unui fost senator PDL și PSD!

Comentează

Libertatea continuă să prezinte decăderea academică a liceului german din București, o reputată instituție de învățământ din România, ajuns astăzi, conform faptelor prezentate de părinți, “o rețea de pile personale și politice”.

Luigi Bambulea, profesor cu trei facultăți (litere, istoria artei și teologie), a intrat ca suplinitor pentru a preda Limba Română la Colegiul Goethe prin concurs la catedră, la care a luat 9,50. Ulterior, în 2016, a dat și concursul de Titularizare pentru aceeași disciplină, unde a obținut 9,45 la proba scrisă.

“În pofida acestor rezultate și a faptului că era diriginte de un an și jumătate la clasa a X-a, nu i s-a mai prelungit contractul de suplinitor”, povestesc părinții elevilor de la Goethe.

Liceul german a fost, încă din anii comunismului, una dintre excepțiile de gândire liberă și un reper academic. Generații întregi de absolvenți de la “Goethe” sunt astăzi în Germania și, în general, în Occident modele de succes: medici, antreprenori, ingineri, profesori de elită.

Între timp însă, mediul a decăzut și s-a politizat. O parte dintre orele profesorului dat afară i-au fost date Cristinei Florescu, care tot în 2016 a obținut 6,90 la proba scrisă la Limba Română din cadrul examenului de Titularizare, iar celelalte, Siminei Croitoru, profesor titular în Colegiu, vicepreședinte de sindicat.

Tot ce s-a întâmplat rău la „Goethe” gravitează în jurul unor oameni fără nicio realizare profesională și cu discutabile competențe în propriile discipline, mă refer la Simina Croitoru și la directoarea Ramona Costache.Luigi Bambulea, fost profesor la Colegiul Goethe:

„Cele două au păstrat-o, în 2016, pe doamna Florescu, pentru a mă elimina, discreționar, deși diferența dintre notele noastre la Titularizare era de aproape 3 puncte în favoarea mea și chiar dacă am adus ca argumente memorii ale părinților prin care cereau să rămân și supracalificarea profesională”, povestește profesorul.

Luigi Bambulea a plecat din Colegiul Goethe cu “o amintire neplăcută din toată această istorie a colegiului și cu regretul declasării unei școli cu perspective frumoase”. S-a îndreptat ca profesor către Colegiul Național Mihai Viteazul și, ulterior, la Muzeul Național al Literaturii Române, în calitate de cercetător științific, unde se află și în prezent.

Simina Croitoru, modelul profesorului „incompetent, dar cu relații”

Simina Croitoru

Simina Croitoru este fost vicepreședinte al Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, iar în prezent, membră de sindicat. Totodată, Simina Croitoru este soția fostului parlamentar Cătălin Croitoru, fost lider de sindicat, care a trecut de la PDL la PSD în contextul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Boc în 2012. Croitoru a fost condamnat în 2017 de Înalta Curte la trei luni cu suspendare într-un dosar în care a fost acuzat de conflicte de interese.

În 2015, părinții unei clase de a IX-a, unde Simina Croitoru era atât profesoară de română, cât și dirigintă, au cerut consiliului de administrație să o retragă din ambele poziții.

“Nu credem a fi lipsit de semnificație faptul că 8 elevi dintr-o clasă cu specializare Filologie a unui colegiu de elită nu au promovat proba de Limba și Literatura Română”, se arată în memoriul adresat de părinți consiliului de administrație al școlii.

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/01/memoriu.pdf"]

Pe lângă asta, părinții au reclamat că Simina Croitoru predă haotic, le dă copiilor note mici în mod nejustificat și că discută de față cu toți părinții la ședință situația fiecărui elev în parte.

Contract prelungit

Deși părinții nu o mai voiau la catedră și este profesor pensionat, Simina Croitoru și-a prelungit contractul de trei ori. “Asta în timp ce în cadrul instituției existau profesori tineri și calificați, precum Bambulea, care așteptau să prindă un post de titular”, spun părinții.

În anul școlar 2018-2019, după ce i-a expirat și ultimul an de prelungire, Simina Croitoru a dat în judecată școala și inspectoratul pe motiv de discriminare, în sensul că bărbații și femeile au dreptul să iasă la pensie la aceeași vârstă. Proces pe care l-a și câștigat.

Mai mult, sursele ziarului Libertatea spun că și-a înscris nepoata la clasa 0, deși aceasta nu vorbește limba germană.

Un alt abuz reclamat de părinții elevilor de la Goethe: o pilă „a intrat” în liceu cu 6,75, pe lângă lege!

La începutul anului școlar, părinții au intrat în alertă când în clasa a IX-a a fost transferată o fată, fostă elevă a colegiului, care însă în urma notei obținute la Testarea Națională a ajuns la alt liceu. Chiar de la începutul semestrului, eleva, care avusese media de 6,75, s-a întors pe băncile liceului printr-un transfer, deși legal acest lucru nu este permis.

În cadrul învățământului liceal, elevii din clasa a IX-a se pot transfera numai după primul semestru, dacă media lor de admitere este cel puțin egală cu media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul.Art. 152. - legea cu privire la transferul elevilor în învățământul preuniversitar:

„Ce m-a supărat pe mine nu e copilul sau părintele, nici nu îi cunosc, ci că s-a încălcat legea. Copilul meu a stat și a învățat și în final a intrat și cel care nu a intrat. Ce exemplu le dăm copiilor?”, se întreabă mama unui elev din clasa unde a avut loc transferul.

Elevii mici, în clădire fără aviz ISU

Părinții susțin că și condițiile în care învață copiii au scăzut dramatic în timp. “În timp ce elevii învață înghesuiți într-o clădire care nu are aviz ISU, în mobilierul din biroul directoarei s-au făcut investiții majore”, spun ei.

Mobilierul din biroul directoarei

Asta s-a întâmplat pentru că directoarea a decis să renunțe la unul dintre sediile în care învățau elevii.

“Stăm îngrămădiți aici ca șobolanii. Clădirea nu are aviz ISU, nu are suficiente toalete. Clasele sunt supraaglomerate. La gimnaziu sunt și 34 de copii într-o clasă, la o clasă de a XI-a sunt 38 de copii. De aici apar și certurile cu părinții. Ne reproșează că nu ne ocupăm suficient de copiii lor. Le înțeleg nemulțumirea, dar pe de altă parte, pentru noi este imposibil să ne împărțim la atâția elevi. La Uman sunt cei mai mulți, pentru că acolo este mai ușor”, declară un profesor.

Legal e ca numărul de elevi dintr-o clasă de gimnaziu să fie de maximum 30, atât pentru gimnaziu, cât și pentru liceu.

Decizia de a renunța la sediul din Christian Tell s-a făcut fără acordul consiliului de administrație al școlii, se arată într-un memoriu al părinților.

“Mi s-a părut ciudat că, imediat după venirea noii directoare, investiții s-au făcut doar în biroul directoarei. La secretariat, la contabilitate, cancelarie sau pentru laboratoare nu s-a luat nimic. Totuși, trebuie să recunosc un lucru: după ce a venit doamna Costache s-a deblocat finanțarea pentru toaletele elevilor. Cât timp a fost doamna Popa, s-au făcut mai multe solicitări pentru renovarea grupurilor sanitare, dar nu au fost luate în seamă”, menționează părintele unui elev al colegiului.

Problemele de sistem: din 2016, de când Ramona Costache a venit în funcția de director la “Goethe” s-au schimbat patru inspectori șef la Inspectoratului Școlar București!

Astfel de derapaje sunt posibile într-un sistem în care investițiile în educație sunt minime, iar oamenii din funcțiile esențiale, precum ministrul sau inspectorul-șef sunt schimbați pe bandă rulantă, fără ca actualii să știe ce au făcut cei dinaintea lor.

“Vom evalua situația și clar vom lua o decizie în acest sens. Nu știu cum este posibil să se petreacă atâtea abuzuri la un colegiu de prestigiu cum este «Goethe». Nu știu ce s-a întâmplat înainte ca eu să ajung la Inspectorat”, ne-a declarat Ionel Pușcaș, care a fost numit la conducerea Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) la sfârșitul lui 2019. Libertatea a trimis o solicitare în scris la începutul lunii decembrie, dar nu ni s-a răspuns până la data publicării acestui articol.

Fostul șef al Inspectoratului București: „Aveți vreo dovadă?”

Libertatea l-a sunat și pe fostul șef al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Florin Lixandru, în mandatul căruia Ramona Costache a fost numită director, deși nu știa limba germană.

Florin Lixandru

- Domnule Lixandru, cum a fost posibil ca doamna Costache să fie numită director al Liceului Goethe, neștiind limba germană?
- Aveți vreo dovadă că nu știe limba germană?

- Avem o înregistrare cu dumneaei din care rezultă că vorbește foarte prost.
- Doamna profesoară a susținut un concurs pe care l-a luat, iar ceea ce a spus instanța nu este definitiv. Urmează a fi atacat cu apel. Ar fi interesant să vedem motivarea pe care, nici la ora asta, instanța nu a emis-o.

- Mai mult, știm că imobilul în care învață copiii din clasele pregătitoare și ciclul primar nu are aviz ISU.
- Clădirea este foarte sigură, chiar a fost reabilitată în vara anului 2018.

- Noi discutăm despre aviz ISU, nu despre cutremure. Cum explicați că anumiți profesori ocupă o catedră după ce la Titularizare au obținut note mai mici decât profesorii pe care îi înlocuiesc?
- Cum puteți afirma asta?

- Notele spun asta.
- Nu faceți afirmații nefondate, că vă dau în judecată!

Apoi, Florian Lixandru ne-a închis telefonul, fără a ne lăsa posibilitatea de a mai pune alte întrebări.

Nici Simina Croitoru, nici directoarea Ramona Costache nu au răspuns apelurilor și mesajelor repetate ale ziarului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Siegfried Mureșan, depunerea programului de guvernare in parlament 26 septembrie 2026
07:44
Au început audierile în comisiile parlamentare ale miniștrilor propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
18:12
Supercupa Spaniei se va juca în 2027 în afara țării, la doar o oră distanță de București. Ce oraș va găzdui marea finală
TRENDING
Exclusiv
12:54
Directorul Muzeului Național Peleș, Narcis Dorin Ion, și-a dat demisia. Decizia luată după dezvăluirile Libertatea privind mafia biletelor de la Sinaia
14:33
Ce riscă Peter Magyar, după ce Parlamentul de la Budapesta i-a ridicat imunitatea: „Acum poate fi interogat și încarcerat”
11:52
Florinela Georgescu, director ANM, anunță nopți cu temperaturi apropiate de 0 grade Celsius și zile mai calde spre sfârșitul lunii octombrie
26 sept.
David Gross, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică: „Șansele ca omenirea să mai trăiască 50 de ani sunt foarte mici”
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Fotografia a doi ofițeri de poliție din Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia 30.08.2025
13:41
O vânzătoare de supermarket a fugit după un hoț român și s-a agățat de portiera mașinii, în Italia. Femeia a ajuns la spital
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
17:15
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Procuror Claudiu-Constantin Sandu agerpres
Exclusiv
17:00
Procuror în Consiliul Superior al Magistraturii, despre judecătorii prea miloși: „Nu voi dori ca aceștia să mai continue în penal”
Criza apei Târgu Neamț
Analiză
15:00
Aglomerație și „păruială” la o licitație banală, pentru conducta de 16 kilometri care să aducă apă în județul Neamț. Până și câștigătorul a depus contestație
Un BMW alb, furat din Slovacia, retinut la Vama Albita-27-septembrie-2025
14:59
Un șofer român a rămas fără BMW-ul alb, cumpărat cu 35.000 de euro din Germania, când a încercat să iasă din țară
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză