Astfel, temperatura medie globală a fost luni de 17,01 grade Celsius, depăşind precedentul record din august 2016, care era de 16,9 grade Celsius, într-o perioadă în care o serie de valuri de căldură s-au produs în mai multe regiuni ale lumii.

Sudul Statelor Unite suferă de câteva săptămâni din cauza unui dom de căldură intensă. În China, un val de căldură persistentă continuă să se manifeste, cu temperaturi în jurul valorii de 35 de grade Celsius. În Africa de Nord au fost înregistrate temperaturi apropiate de pragul de 50 de grade Celsius.

Chiar şi în Antarctica, unde este iarnă în prezent, au fost înregistrate temperaturi anormal de ridicate. Baza ucraineană de cercetări ştiinţifice Vernadsky, amplasată în Argentine Islands din largul continentului acoperit de gheaţă, a înregistrat un nou record de temperatură pentru luna iulie: +8,7 grade Celsius.

„Aceasta nu este o piatră de hotar pe care ar trebui să o celebrăm. Este o sentinţă la moarte pentru oameni şi pentru ecosisteme”, a declarat Friederike Otto, specialistă în climatologie la Institutul Grantham pentru Schimbări Climatice şi de Mediu din cadrul universităţii britanice Imperial College London.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, schimbările climatice, în combinaţie cu apariţia fenomenului meteorologic El Nino, sunt vinovate pentru aceste temperaturi record.

Foto: Profimedia Images

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

CompetentulCapabil   •   05.07.2023, 09:22

Fascinanta informatia! A fost si cea mai luminoasa zi sau a avut grija codoiul sa faca rau lu gaura din stratu di ozon pe unde scapa umezeala ca sa fie seceta ca sa fie rau ca sa nu fie bine?! Hai Simona!

    zavalita2002   •   05.07.2023, 10:49

    CompetentulCapabil   •  05.07.2023, 09:22

    Fascinanta informatia! A fost si cea mai luminoasa zi sau a avut grija codoiul sa faca rau lu gaura din stratu di ozon pe unde scapa umezeala ca sa fie seceta ca sa fie rau ca sa nu fie bine?! Hai Simona!

    Ce treabă are luminozitatea soarelui cu dioxidul de carbon ?! Ozonul nu este grav afectat de dioxidul de carbon, iar "umezeala" nu "scapă" prin eventualele găuri din stratul de ozon.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Planta care aduce un profit de 30.000 de euro la hectar. Românii au început să o cultive și să raporteze câștiguri uriașe
FANATIK.RO
Planta care aduce un profit de 30.000 de euro la hectar. Românii au început să o cultive și să raporteze câștiguri uriașe
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Cine face, de fapt, gardul comun sau gardul dintre vecini. Ce spune legea în 2024, cine plătește eventuale reparații și cum devii proprietar asupra lui
FANATIK.RO
Cine face, de fapt, gardul comun sau gardul dintre vecini. Ce spune legea în 2024, cine plătește eventuale reparații și cum devii proprietar asupra lui
Rusia se dezlănțuie pe frontul din Ucraina, după ajutorul militar anunțat de SUA. Un atac masiv a fost ordonat de Kremlin
Știrileprotv.ro
Rusia se dezlănțuie pe frontul din Ucraina, după ajutorul militar anunțat de SUA. Un atac masiv a fost ordonat de Kremlin
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce e bun, ce nu e bun"
Observatornews.ro
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce e bun, ce nu e bun"
Horoscop 28 aprilie 2024. Capricornilor le-a venit rândul să fie sursă de stres sau de bucurie pentru cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 28 aprilie 2024. Capricornilor le-a venit rândul să fie sursă de stres sau de bucurie pentru cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI