„Suntem într-un proces ireversibil. În momentul în care ai intrat și maritim, și aerian… Repet, maritim este extraordinar de important pentru dezvoltarea strategică a Portului Constanța. Am plecat în direcția corectă. Mi-aș fi dorit și eu și terestru anul acesta. Este evident. Anul viitor, vom continua toate demersurile, să finalizăm. Din punctul meu de vedere, mai mult ca sigur, sub președinția Ungariei de la sfârșitul anului”, a susținut Ciolacu.

Premierul și liderul PSD a negat că România va primi mulți migranți din Austria, ca parte a acceptării intrării în Schengen maritim și aerian din luna martie 2024.

„Nu este așa ceva. Nu poate să apară unul să arunce o minciună în spațiul public, să vină cineva să mintă și pe urmă toată lumea să dea explicații că nu este așa. S-au convenit la Dublin lucrurile privind migrația la nivelul UE. De unde să vină migranții? Noi nu suntem pe harta migrației, nu e pe la noi”, a afirmat Ciolacu.

„În martie 2024 vom fi și aerian, și maritim. O fi așa o problemă că a reușit iarăși un premier de la ciuma roșie să ducă România și în spațiul Schengen, cum am dus și în NATO, și în UE, dar până la a fi negativist cu o realizare a țării, a românilor, a României…”, a mai spus el.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

În acest moment, Spania deține președinția rotativă a Consiliului UE. Urmează Belgia în perioada ianuarie-iunie 2024 și Ungaria în perioada iulie-decembrie 2024.

Eliminarea controalelor la granițele aeriene și maritime pentru România va avea loc în martie 2024, a anunțat Ciolacu miercuri seară, 27 decembrie. Șeful Guvernului nu a precizat când se vor ridica și frontierele terestre. Surse guvernamentale au spus însă pentru Libertatea că acest lucru nu va avea loc mai devreme de 2025.

Ce a cerut Austria pentru Air Schengen

Premierul Marcel Ciolacu a spus pe 9 decembrie că Austria „şi-a flexibilizat poziţia” referitoare la Schengen și a acceptat să se ridice graniţele aeriene pentru România. Decizia nu s-a referit însă și la frontierele terestre, pentru că România nu este oficial membră Schengen.

Viena a pus și trei condiții principale pentru Air Schengen: întărirea în continuare a securității la frontierele externe ale Uniunii Europene, creșterea controalelor la frontierele România-Bulgaria și Ungaria-România și acceptarea de către Bulgaria și România a migranților aflați în Austria, mai ales afgani și sirieni.

Premierul Bulgariei a respins din start condițiile impuse de Austria pentru „Air Schengen”, considerându-le „absolut inacceptabile”. La rândul său, președintele Klaus Iohannis a spus pe 13 decembrie că nu crede că Austria va ceda curând în privința intrării complete în Schengen. „Mai e cale lungă, e nevoie de multe negocieri”, a transmis șeful statului, aflat la Bruxelles.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Austria a blocat aderarea României la Schengen în decembrie 2022, în Consiliul JAI de la Bruxelles. Viena a adus drept argument criza migranților. Olanda a votat atunci împotriva admiterii Bulgariei, care a fost însă cuplată cu România, cele două țări fiind evaluate împreună. Pe 21 decembrie 2023, Olanda a anunțat că renunță oficial la vetoul impus Bulgariei.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (13)

Marica13   •   04.01.2024, 10:17

Carcalacule...tu nu sti pe ce lume traiesti.

Marica13   •   31.12.2023, 13:13

Nu știu cine mai crede minciunile spuse că au fost la minciuni de a lungul anilor că mă mir că se mai face ziuă pentru ei

Alex.59   •   29.12.2023, 13:55

Deocamdată nu există niciun calendar precis nici pentru intrarea aero și navală in Schengen... 🙄

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI