VIDEO | Marcel Ciolacu, după ce a fost ales preşedinte al Camerei Deputaţilor: "Am un singur rol, de a se intra într-o normalitate"

Comentează
Arhiva foto

Social-democratul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, după votul primit pentru a prelua şefia Camerei Deputaţilor, că îşi propune ca forul legislativ să reintre într-o normalitate.

"Voi avea un alt tip de abordare, faţă de Liviu Dragnea. Dânsul era şi preşedintele partidului, eu am spus că nu îmi doresc acest lucru, şi, aşa cum anunţat şi în plen, nu voi fi şeful deputaţilor, am un singur rol în perioada următoare de a se intra într-o normalitate", a spus noul şef de la Camera Deputaţilor.

El a precizat că îşi propune respectarea Regulamentului, comunicarea cu liderii de grup şi respectarea deciziilor luate în forurile de conducere.

"O să mă aplec muilt mai mult pe organizarea şi pe gestionarea Camerei Deputaţilor", a spus Marcel Ciolacu, precizând că normalitatea se referă la momentul de luni, când, după arestarea lui Liviu Dragnea, Camera nu avea preşedinte.

"Am fost în barcă cu domnul Dragnea, la pescuit", a mărturisit Ciolacu, despre fotografia postată, în trecut, de Liviu Dragnea, în care se aflau Sorin Grindeanul şi Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă se dezice de Liviu Dragnea, Ciolacu a replicat: "În CEx am spus că eu niciodată nu o să vorbesc absolut nimic rău de fostul preşedinte al PSD. Nu că aş fi de acord cu metodele lui, nu o să fac absolut deloc acest lucru".

În privinţa relaţiei cu Pro România, Ciolacu a arătat că aceasta va fi una corectă, ca şi cu absolut toate grupurile parlamentare.

Ciolacu a precizat că alegerea sa în fruntea Camerei Deputaţilor nu a fost negociată cu ALDE. "Nu s-au negociat voturile. PSD şi ALDE sunt în coaliţie", a adăugat acesta.

El a mai spus că doreşte să organizeze mai bine comunicarea între Guvern şi Camera Deputaţilor, precum şi cu presa.

"Mâine voi avea o întâlnire cu membrii Biroului permanent ai PSD să ne organizăm. Apoi o să fac o procedură de lucru cu doamna premier în relaţia Camerei Deputaţilor şi Guvern şi o să am o discuţie cu presa să facem un mod de lucru cât mai relaxat", a adăugat Ciolacu.

PSD şi-a impus un nou preşedinte, la Camera Deputaţilor, prin Marcel Ciolacu, care a câştigat competiţia cu Raluca Turcan. Acesta îl înlocuieşte pe Liviu Dragnea, care a fost condamnat la închisoare.

Votul pe preşedintele Camerei Deputaţilor a produs rumoare, în coaliţia de guvernare. Cei de la ALDE s-au arătat nemulţumiţi de votul din Senat, pe începerea urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu, în comisia juridică. Premierul Viorica Dăncilă a venit de urgenţă, la Parlament şi i-a băgat în şedinţă pe parlamentari. În urma discuţiilor, spiritele s-au calmat, iar ALDE a anunţat că îl susţine pe candidatul PSD la şefia forului legislativ.

Citeşte şi:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
MONDEN
Mihai Bobonete si Nadia Comaneci. FOTO/ facebook
11:26
Pe cine ar putea înlocui Nadia Comăneci la „Românii au talent” sezonul 17. Nimeni nu se aștepta la asta. Mihai Bobonete a făcut primele declarații
Fetele după ceremonie și alegeri de date la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
10:50
„Insula Iubirii” 12 septembrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în premieră în vila fetelor, iar emoțiile ating cote înalte la primul bonfire
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
13:01
Volodimir Zelenski vrea să se întâlnească cu Vladimir Putin, la Miami: „Nu contează ce-i voi spune, ce-mi va spune”
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
12:46
Anunțul făcut de Mona Segall despre „Asia Express” 2026. Ce au pățit echipele aflate în competiție. „Au suportat lucruri grele”
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate