Mario Iorgulescu a fost transferat la un spital din străinătate, în ciuda recomandărilor doctorilor

Comentează

Mario Iorgulescu, autorul accidentului în care a murit un tânăr de 25 de ani, a fost transferat de familie la un spital din străinătate, în ciuda recomandărilor doctorilor de la Spitalul Elias, unde acesta a fost internat, arată un comunicat al spitalului bucureștean.

„În cursul dimineţii de astăzi (23 septembrie 2019), la cererea expresă a familiei şi contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias în vederea continuării tratamentului într-o ţară din UE. Instituţiile abilitate au fost informate în acest sens", a anunțat Elias.

Medicii au mai încercat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, să-l transfere pe Mario Iorgulescu de la Spitalul Elias, la o clinică din Italia.

Mario Iorgulescu a ajuns în urmă cu două săptămâni la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Elias, după ce a provocat un accident rutier, în urma căruia un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața. Fiul lui Gino Iorgulescu a urcat băut și drogat la volan.

El avea o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge și consumase cocaină, când a produs accidentul.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au preluat dosarul privind accidentul rutier provocat de Mario Iorgulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Decizia a fost luată având în vedere complexitatea cauzei.

Mama lui Mario Iorgulescu, prima reacție despre fiul ei

Gabriela Iorgulescu, de profesie medic psiholog, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj dur, dar la scurt timp l-a şters, conform site-uluiziaristii.com.

„Văd că toată lumea jubilează, toată lumea îşi doreşte doar sânge şi moarte! Hei, ziariştilor şi nu numai, ăştia care aruncaţi cu piatra, în neştiinţă de cauză, la tot şi la orice şi învrăjbiţi mai ales familii îndoliate şi nu-i lăsaţi nici măcar să-şi plângă mortul.

Mă gândesc, dacă tot nu aveţi o frică de Dumnezeu şi tot sunteţi vânduţi Diavolului pentru bani, măcar sunteţi foarte bine plătiţi pentru asta? Justifică? Era o curiozitate, sunteţi OK noaptea când vă duceţi la culcare? Cu ultimele puteri mă rog acum pe lângă acel copil care a murit, dar mă rog şi pentru viaţa copilului meu, care se zbate între viaţă şi moarte şi care înţeleg că vă doriţi foarte mult să moară. Dar vă pun o întrebare: se rezolvă ceva prin moartea lui?

Întrebarea este mai mult pentru o parte din jurnalişti, mai ales unii ai căror copii petreceau bine mersi cu Mario şi el le plătea notele, iar acum îl linşează la TV şi online.

Mama lui Mario Iorgulescu

Hei, părinţi exemplari care sunteţi şi judecaţi, voi ştiaţi? O să apară în curând, dacă tot vă doriţi. Sau ceilalţi fără copii, dar cu rude sau prieteni în acelaşi anturaj, era bine??? Iar acum loveşti? Cum spuneam, acum nu dau nume… dar s-ar putea să aveţi multe surprize… Dar şi când va apărea lista celor implicaţi direct şi indirect, rude a o mare parte din ziariştii care critică acum în mass-media…

Spun doar un lucru: după ani de zile, când vă va fi rău şi veţi avea probleme cu copiii voştri, să nu uitaţi acest caz, pentru că totul se întoarce într-un fel sau altul! Dacă toţi vorbiţi doar de bani, atunci sper să fiţi fericiţi!

Va veni momentul să vorbesc şi eu, şi nu oricum, într-un articol de specialitate – nu bârfe de rahat cum citesc acum în presă, de se fac de râs cu sintagma «pe surse» -, să înveţe şi alţii, pentru că doar cei din jurul meu îmi ştiu disperarea, pe care o semnalez de ani de zile fără rezultat, mai ales la cursuri, peste tot!

Degeaba tu ştii ce trebuie să faci, dacă eşti sabotat în propria familie. Închei cu ce am început: nu judeca, că vei fi judecat!", este mesajul postat de mama lui Mario pe contul de socializare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
19:13
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
17:58
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
17:01
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
15:19
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
20:41
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
20:05
Trump vrea să-i ofere lui Putin stimulente de câteva miliarde de dolari în schimbul unui armistițiu parțial în Ucraina
19:53
Aeroportul din Riad, atacat din nou de rebelii houthi din Yemen. Un proiectil a lovit Terminalul 4
Interviu
19:23
Ce implică Planul European pentru Locuințe Accesibile? Pentru ce primește România bani europeni
TRENDING
16:49
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
Analiză
19:00
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
09:00
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Elevi în vacanța de toamnă
17:44
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
16:12
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
14:11
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
hotel-notre-maison-cogne-tripadvisor
12:45
Un hotel din Italia le-a făcut plinul turiștilor la singura benzinărie din localitate: „Weekend cu rezervorul plin”
O femeie zâmbitoare ține în mână o cheie de cameră atașată la un breloc decorativ din lemn
12:40
Mii de români și-au transformat locuințele în afaceri profitabile. Câte case de vacanță și apartamente sunt acum pe Booking
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
elicopter-militar-iar-puma
16:25
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
16:00
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
femeie-romania-pensie-parc
15:30
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
Nuclearelectrica a oprit reactoarele 1 și 2 de la CNE Cernavodă din cauza scăderii drastice a nivelului Dunării. Foto: Facebook / Nuclearelectrica
15:03
Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă rămân oprite din cauza nivelului scăzut al Dunării. Anunțul Nuclearelectrica
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11:57
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?