Un pacient al Centrului de Dializă din Alba Iulia a transmis un mesaj emoţionant pe Facebook prin care anunţă că a fost diagnosticat cu COVID-19. "Voi intra în izolare. Dumnezeu cu mila…", a transmis bărbatul.
"La Centrul de dializă din Bărăbanț (Alba Iulia) acolo unde fac eu dializă de 3 ori pe săptămână, au fost depistate două cazuri de infecții cu Covid 19. Sâmbătă după-amiaza ne-au testat și pe noi, pacienții, plus medicii și asistentele. Azi au venit rezultatele, și au fost depistate aproximativ încă zece persoane pozitive, contaminate cu Covid 19, printre care și eu”, a scris bărbatul, pe Facebook.
Voi intra în izolare, e posibil ca acesta să fie ultimul episod din „Aneta” pe care-l voi posta, deși nu-mi doresc deloc acest lucru… Dumnezeu cu mila…. (...) Va urma. Sper".
Lucian Domșa scria de mai multă vreme un roman pe Facebook. ”Aneta” este o poveste la care Lucian scrisese până acum 47 de episoade, notează alba24.ro.
La Centrul de dializă din Alba Iulia este în derulare o anchetă epidemiologică, derulată de DSP Alba, după ce aici au fost confirmate 10 cazuri de COVID-19 (1 medic, 2 asistente și 7 pacienți dializați).
Nu este primul centru de dializă care devine un focar de coronavirus. Libertatea a scris pe larg despre morțile colective neglijate în rețeaua privată de dializă Diaverum. De asemenea, centrul de dializă Fresenius Nephrocare din județul Ialomița a înregistrat 6 cazuri de pacienți pozitivi, plus un deces.