Acesta a reacționat, după ce, sâmbătă noapte, în jurul orei 22.00, la Unitatea de Primiri Urgență din SJU Ploiești, s-a prezentat un bărbat care se simțea foarte rău și care a omis să declare că s-a întors în această lună din Germania.

Medicii de la urgențe au stabilit că este vorba despre o litiază biliră, rezolvabilă edoscopic, dar temeratura ridicată a pacientului
putea fi atât de la afecțiunea biliară, dar și printre simptomele generate de infectarea cu Covid 19, notează observatorulph.ro.

Pe fir au intrat și polițiștii, care i-au deschis dosar penal pacientului, întrucât acesta nu a anunțat că a venit dintr-o ”zonă roșie”.

”Există cazuri de Covid-19 , care se manifestă clinic cu dureri abdominale , uneori ca de pancreatită acută. Diagnosticul diferențial, se poate face folosind CT torace și abdomen , pe lângă examen clinic și biologic . Sunt imagini CT pulmonar, sugestive pentru Covid-19, chiar dacă testul e cel care confirmă contaminarea”, a notat medicul Dan Oprea pe Facebook.

Acesta a continuat: ”Eu sunt de gardă astăzi (n.r. – duminică) , la Chirurgie-SJU Ploiești. Am întrebat la sală dacă avem echipament de protecție. Avem , dar incomplet, deci nesigur. Dacă trebuie să operăm, vom fi contaminați.
Nu s-a sinchisit nimeni, până astăzi, să ne facă un instructaj, măcar elementar .Management de spital, managementul unor astfel de situații , ZERO !!!!”.

Din cauza situației explozive, salariații de la secția de Chirurgie 1 au anunțat că vor face grevă, luni, la ora 08.30, în fața Spitalului Județean de Urgențe Ploiești.

Această decizie a doctorilor, asistentelor și infirmierelor de la secția de cirurgie a SJU Ploiești a fost luată ”pentru a preîntâmpina o catastrofă similară celei de la Suceava”.

Citeşte şi:

Slujba religioasă cu zeci de participanți ținută în căminul cultural. Ce au pățit organizatorii

O britanică de aproape 109 a devenit cea mai în vârstă victimă a coronavirusului

VIDEO VIRAL | Un comentator sportiv BBC a narat cursa câinilor săi spre bolurile cu mâncare, în lipsă de altă ocupație

EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
Aparatul din casă care consumă o energie electrică uriașă. Într-un minut consumă cât un bec cu led în 8 ore
Playtech.ro
Aparatul din casă care consumă o energie electrică uriașă. Într-un minut consumă cât un bec cu led în 8 ore
Denisa, o tânără de 20 de ani, gravidă în luna a șasea, a murit fulgerător la Spitalul Județean Satu Mare. Rudele, sfâșiate de durere: "Era un pic răcită. Nu se poate așa ceva, nu există"
Observatornews.ro
Denisa, o tânără de 20 de ani, gravidă în luna a șasea, a murit fulgerător la Spitalul Județean Satu Mare. Rudele, sfâșiate de durere: "Era un pic răcită. Nu se poate așa ceva, nu există"
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Știrileprotv.ro
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021