PROGNOZA METEO pentru MIERCURI

ÎN ŢARĂ
În cea mai mare parte a ţării, vremea va fi mult mai rece decât ar fi normal pentru această perioadă din an, în special din perspectiva valorilor diurne. În sudul, estul şi centrul ţării, îndeosebi ziua, cerul va mai avea înnorări şi va ploua, local în zona montană şi submontană, unde cu totul izolat se mai pot cumula 15…20 l/mp și pe arii restrânse în rest. În vest şi în nord-vest cerul va fi variabil, iar condițiile de ploaie reduse. În zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 19 grade, uşor mai ridicate doar în vestul şi sud-vestul Olteniei, iar cele minime între 4 și 12 grade, mai scăzute în depresiuni, spre 2 grade în cele din estul Transilvaniei. Pe spaţii mici, în special în cursul nopţii, în zonele joase de relief se va forma ceaţă.

LA BUCUREŞTI
Vremea se va menține mult mai rece decât ar fi normal pentru această dată, în special din perspectiva valorilor diurne. Cerul va avea înnorări și trecător va mai ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 9…10 grade.

PROGNOZA METEO pentru JOI

LA BUCUREŞTI
Deşi valorile termice diurne vor marca o creştere, vremea va fi în continuare rece pentru această dată. Cerul va fi temporar noros şi trecător va ploua slab, în special seara şi noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 8…9 grade, posibil mai coborâtă la periferia oraşului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.