Liviu Dragnea preciza, recent, că în mare parte structura Guvernului, așa cum a fost lucrată cu propunerea de premier Savil Shhaideh, se păstrează și în cazul lui Sorin Grindeanu, cu ”mici ajustări”. Grindeanu a fost anunțat de președintele Klaus Iohannis ca premier desemnat să formeze viitorul Executiv.
Guvernul va avea mai multe ministere decât cel actual, iar ALDE ar urma să primească patru ministere, mediul, cultura, energia și relația cu Parlamentul. Mediul ar urma să meargă la copreședintele ALDE, Daniel Constantin. Ministerul Energiei ar merge la Andrei Gerea (ALDE).
Ministerele economice și cele legate de finanțe merg toate la PSD: munca, finanțele, economia. La Justiție ar putea ajunge fostul președinte al Camerei Deputaților, Iordache, la Economie, deputatul Mihai Tudose.
La Sănătate ar urma să fie Florian Popa, fost senator al PSD și medic chirurg. Mai sunt vehiculați Sorina Pintea și Ioanel Sinescu.
Finanțele ar putea fi conduse de Marius Nica sau Cristian Socol. Nica este vizat și pentru portofoliul de la fonduri europene. Și Sevil Shhaideh ar urma să facă parte din Guvernul Grindeanu, probabil la Muncă sau Dezvoltare Regională.
Ministerul de Interne ar urma să fie condus de Gabriel Vlase, Ministerul de Apărare, de Georgian Pop, iar Ministerul Educatiei, de Sorin Câmpeanu. Ministerul Transporturilor ar putea reveni lui Mihai Fifor, care este în cărți și la portofoliul de Interne. Pentru Ministerul Justiției au fost vehiculate numele lui Robert Cazanciuc și Norica Nicolai, iar la Ministerul Culturii ar putea fi Ionuț Vulpescu sau Daniel Barbu de la ALDE.
La Ministerul Agriculturii ar urma să meargă Paul Stănescu sau Daniel Constantin, dar și Daniel Botănoiu. La Ministerul Muncii au fost vehiculate numele lui Olguța Vasilescu, Rovana Plumb, Doina Pană iar la Ministerul Tineretului și Sportului, Gabriel Petrea, Gaby Szabo. La Ministerul de Externe a apărut varianta Bogdan Aurescu, dar și varianta Ana Birchall. Ministerul pentru IMM-uri ar urma să îi revină lui Florin Jianu.
Ministerul pentru Relația cu Parlamentul ar urma să fie condus fie de Steluța Cătăniciu de la ALDE, fie de Grațiela Gavrilescu.
4 ministere noi, în noul Guvern: Turism, Ape și Păduri, Românii de pretutindeni și IMM-uri
Cabinetul condus de Sorin Grindeanu va avea patru noi ministere, faţă de structura Guvernulului actual. Este vorba de ministerul Turismului, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Românilor de pretutindeni şi ministerul pentru IMM-uri, potrivit unor surse parlamentare.
Astfel, se păstrează structura stabilită deja cu prima propunere de premier, Sevil Shhaideh, dar nu și persoanele care vor deține portofoliile de miniștri. O modificare va fi ruperea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor și două. Astfel, noul Guvern va avea un Minister al Mediului şi unul al Apelor şi Pădurilor.
În plus, mai apar ministerul pentru românii de pretutindeni, care în prezent era minister delegat, și ministerul pentru IMM-uri, dar și ministerul Turismului.
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!