„Interesul românilor primează! Asta se pare că nu înţeleg multe persoane. Le-am solicitat celor de la Hidroelectrica să transmită volumul de investiţii realizat în ultimii ani, când au avut preţuri mari la energia electrică, având în vedere că au folosit această scuză”, a scris Virgil Popescu pe pagina sa de Facebook.

Unde este acel volum de investiţii? Să înţeleg ca este bine că nu au făcut investiţii ca să facă profit mare şi să plătească dividende?

Virgil Popescu, către directorul Hidroelectrica, reprezentanţii Fondului Proprietatea şi reprezentanţii statului român în CS al Hidroelectrica:

Ministrul a completat că „acest tip de politică este falimentar pe termen lung, iar interesul statului român şi al românilor este să avem o companie puternică pe termen lung!”.

Virgil Popescu mai susține că Hidroelectrica ar trebuie să vândă energie direct consumatorilor casnici.

„De asemenea, să înţeleg că este bine ce a făcut Hidroelectrica până acum: a vândut ieftin energie la furnizori, pe care aceştia o revând mult mai scump consumatorilor casnici!?!”, mai scrie Virgil Popescu.

Citeşte şi:

Criză de locuri pentru bolnavii de COVID în București. Ministrul Tătaru caută paturi și medici pentru valul de noi pacienți

Reacția ANI după ce Libertatea a scris că șeful Colegiului Medicilor a fost numit manager de spital: “O situație de incompatibilitate”

România, un nou record negativ: 1.112 noi cazuri în ultimele 24 de ore. Câte teste au fost pozitive din cele efectuate

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
PARTENERI - GSP.RO
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Playtech.ro
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Observatornews.ro
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
HOROSCOP
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
Acuzații fără precedent. Maradona a fost omorât. Cine sunt persoanele acuzate
Știrileprotv.ro
Acuzații fără precedent. Maradona a fost omorât. Cine sunt persoanele acuzate
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Telekomsport
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)