UPDATE: Moțiunea simplă ”Educaţi România, nu o pesedizaţi!”, dezbătută în plenul Camerei Deputaților; Popa: Este simplistă și fără argumente

Comentează
Moțiunea simplă ”’Educaţi România, nu o pesedizaţi!”

Moțiunea simplă ”Educaţi România, nu o pesedizaţi!” a fost dezbătută, luni, în plenul Camerei Deputaților, votul final urmând să fie dat miercuri. Liberalii solicită demiterea ministrului Valentin Popa și îi reproșează ministrului întârzierile la plata salariillor și lipsa banilor care poate duce la demisii, comasări și închideri de școli. Ministrul a răspuns acuzațiilor, afirmând că moțiunea este ”simplistă” și cuprinde etichetări”, fără argumente.

UPDATE ora 17.40 Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, spune că moţiunea pe Educaţie iniţiată de liberali este simplistă, cuprinde atacuri şi etichetări, iar lipsa argumentelor este suplinită prin violenţă de limbaj.

"Am fost surprins să citesc o moţiune simplistă, cuprinzând atacuri şi etichetări la adresa sistemului de învăţământ şi la adresa conducerii acestuia. Absenţa argumentelor analitice este suplinită prin violenţă de limbaj, una improprie educaţiei, şi prin politicianism. Ţinta autorilor moţiunii nu este rezolvarea problemelor din învăţământ, ci identificarea cu orice preţ a unor situaţii particulare care, generalizate, pripit şi forţat, să poată deveni reproşuri la adresa modului în care actuala guvernare PSD-ALDE abordează învăţământul. Această ţintă este exprimată prin chiar tendenţiosul titlu al moţiunii: 'Educaţi România, nu o pesedizaţi' '', a declarat ministrul Educaţiei, în plenul Camerei Deputaților.

El a menţionat că autorii textului nu operează cu date şi informaţii verificate, ci doar cu supoziţii luate din retorica anti-pesedistă. "Nu am văzut o analiză pertinentă, ci doar acuzaţii luate la întâmplare prin aşa-zise semnale culese din sistemul de învăţământ, până la speculaţii contradictorii. Sursa tuturor aspectelor presupus negative ar fi în concepţia autorilor moţiunii: PSD. După părerea mea, Educaţia este chiar modul prin care putem depăşi nivelul cel mai de jos al retoricii politicianiste, propunând argumente valabile şi soluţii adecvate", a susţinut Popa.

"Să dăm la o parte speculaţiile politicianiste şi să inventariem împreună problemele reale ale învăţământului asupra cărora trebuie să ne aplecăm", a mai spus ministrul.

Turcescu: "Năstase, Pop şi Popa - nu e vreun trio formidabil -, e o tripletă în faţa căreia ajungi să scuipi în sân

Deputatul PMP Robert Turcescu a declarat că Pavel Năstase, Liviu Pop şi Valentin Popa sunt cei trei miniştri care s-au perindat în doar un an la conducerea Ministerului Educaţiei şi care nu au făcut nimic din programul de guvernare.

"Năstase, Pop şi Popa - nu e vreun trio formidabil -, e o tripletă în faţa căreia ajungi să scuipi în sân când te gândeşti că toţi trei s-au perindat în doar un an de zile la conducerea Ministerului Educaţiei şi abia ce am păşit în anul 2 al guvernării PSD, ferească sfântul să o ţină în ritmul ăsta, că la aşa rotaţie a cadrelor tare mi-e teamă că după Pop şi Popa urmează unul sau mai mulţi protopopi la conducerea pe ultimul drum a rămăşiţelor educaţiei naţionale. Ce au făcut Năstase, Pop şi Popa? Nimic din programul de guvernare pasat cu copy paste de la unul la altul ca un cartof fierbinte pe care numai minţile încinse în campanie electorală l-ar fi putut coace. Aţi promis manuale, salarii, construcţii de şcoli şi grădiniţe, marea cu sarea pentru învăţământul românesc. De un an de zile schimbaţi miniştri şi măcelăriţi ce a mai rămas de măcelărit din legea educaţiei. Brambureala din vremea Abramburicăi pare azi o dulce amintire când ne uităm că Năstase, Pop şi Popa nici de o brambureală nu sunt în stare, măcar să vină cu o idee, bună - proastă, o idee să fie", a afirmat Turcescu, la dezbaterea moţiunii simple pe Educaţie, în plenul Camerei Deputaţilor.

PSD: Zece dintre semnatarii moţiunii simple pe Educaţie au susţinut în anul 2010 tăierea cu 25% a salariilor personalului din învăţământ

Deputatul PSD Mihaela Huncă a declarat, că zece dintre semnatarii moţiunii simple pe Educaţie au susţinut în anul 2010 tăierea cu 25% a salariilor personalului din învăţământ.

"Am citit cu mare atenţie moţiunea simplă pe Educaţie şi am constatat că în lista de susţinere se află zece semnatari care, din punct de vedere moral, nu ar fi trebuit să se afle pe acest document. Sunt zece semnatari care s-au aflat în această sală în anul 2010 şi au susţinut prin votul şi atitudinea lor politică tăierea cu 25% a salariilor personalului din învăţământ decisă în timpul guvernării Boc. Mai grav decât atât mi se pare faptul că una dintre aceste semnături aparţine chiar liderului grupului PNL, care deschide lista semnatarilor. Mie îmi vine greu să înţeleg această piruetă politică, îmi vine greu să înţeleg cum cei zece PDL-işti care au votat tăierea salariilor profesorilor vin astăzi să reproşeze unui Guvern PSD, care tocmai a majorat salariile dascălilor cu 20%, că 'salarizarea total nestimulativă şi bătaia de joc la adresa cadrelor didactice pun adeseori presiune pe umerii acelor oameni care ar trebui să formeze caracterele viitorului'", a spus Huncă, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple pe Educaţie depuse de PNL.

În opinia ei, ce au făcut politicienii când au tăiat salariile tuturor bugetarilor "nu se uită" chiar dacă şi-au "schimbat sigla de partid".

"Există un ministru în Guvernul României care sacrifică pe altarul ordinelor politice soarta copiilor noştri. PNL depune astăzi o moţiune simplă pe Educaţie, un semnal clar că lista miniştrilor care dăunează grav României trebuie completată cu ministrul Valentin Popa, ministrul care închide şcoli în Anul Centenarului, abandonează copii în sărăcie şi analfabetism şi umileşte dascăli. Bilanţul conducerii PSD - ALDE în domeniul Educaţiei constă în şcoli închise în Anul Centenarului, inspectori demişi prin fax pentru că nu corespundeau ordinelor de partid, probe de examene în afara legii, abandon şcolar în creştere, şcoli care nu îi învaţă pe tineri meserii, iar diplomele sunt departe de a certifica competenţe. PNL trage în felul acesta un semnal de alarmă asupra unui ministru care trebuie demis de urgenţă din Cabinetul Dăncilă până nu este prea târziu", a afirmat, miercuri, în plen, la depunerea moţiunii, liderul grupului PNL de la Camera Deputaţilor, Raluca Turcan.

Ministerul Educaţiei nu trebuie transformat într-un centru social în care să fie angajată clientela de partid, menţionează textul.

"Este simplu de observat că viitorul României este într-un real pericol. Guvernul PSD - ALDE este incapabil să sprijine şcoala românească şi să formeze resurse umane de calitate pentru o economie prosperă în viitor. Ministerul Educaţiei nu trebuie transformat într-un centru social în care să fie angajată clientela de partid. Posturile de secretari de stat şi consilieri, inspectori, directori şi profesori trebuie ocupate de buni profesionişti şi oameni dedicaţi meseriei lor. Din acest minister se poate schimba în bine viitorul României! Se poate schimba în bine dacă la vârful lui vor fi oameni foarte bine calificaţi şi care vor înţelege că sunt acolo în slujba elevilor, studenţilor, profesorilor, părinţilor.... în slujba fiecărui cetăţean", se arată în document.

Liberalii spun că un popor care astăzi se educă, mâine va inova, iar inovarea aduce progres şi progresul generează prosperitate şi o viaţă mai bună pentru toţi.

"Partidul nu poate "fi în toate". (...) Sunt mii de copii din această ţară cărora li se încalcă un drept fundamental - cel la învăţătură. Am arătat că nu sunt bani pentru toate şcolile, că formarea profesorilor întârzie, că jumătate de generaţie la vârsta majoratului nu are nicio diplomă sau calificare pentru a se putea integra pe piaţa muncii. 50% dintre tinerii ţării sunt lăsaţi pradă sărăciei, nepăsării şi marginalizării sociale", afirmă iniţiatorii.

PNL mai cere ministrului Educaţiei să aducă garanţii că: nu se vor închide şcoli, nu vor fi comasate clase, nu se va generaliza învăţământul simultan, nu vor fi disponibilizări în sistem (profesori sau personal auxiliar), nu vor mai exista întârzieri la plata salariilor şi că sunt suficiente fonduri până la sfârşitul anului pentru salarii.

Aproape 180.000 de elevi din clasa a VIII-a sunt înscriși să participe la simularea testelor de la Evaluarea Națională 2018, care începe luni. Notele nu vor fi trecute în catalog.

Prezența la testare este însă de mare folos elevilor, ei având ocazia să se familiarizeze cu atmosfera de examen și să-și verifice nivelul de pregătire  la acest moment. În unele școli, însă, simularea Evaluării Naționale nu va avea loc. Duminică, FSLI a anunțat că în 1.100 de școli, simularea examenului va fi boicotată, iar profesorii nu vor intra în clase să împartă subiectele și să supravegheze elevii.

Citește și: Ce este inteligența emoțională și cum ne influențează în dragoste și la serviciu. Psihologul Libertatea explică

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!