O singură pârtie de schi din România are o lungime de peste 4 kilometri. Este cea din Poiana Braşov, Drumul Roşu. Are 4,7 kilometri. În restul ţării, pârtii sunt multe, dar sunt scurte. Potenţialul României este irosit: avem zone frumoase, avem munţi mari, dar nu facem nimic cu ei.
Turiştii străini sunt greu de convins să vină. Slovacia, o ţară de aproape cinci ori mai mică decât România, are de aproape 5 ori mai mulţi kilometri de pârtie. Cea mai mare şi mai celebră are 44,5 kilometri.
După aproape 20 de ani de când autorităţile au început ample programe de lărgire a infrastructurii de schi, suntem departe de performanţele dorite.
Cele mai lungi pârtii de ski din România:
Datele consultate de Libertatea arată că în România sunt omologate 336 de pârtii, cu o lungime totală de 165,7 kilometri. Înseamnă o lungime medie de 500 de metri pe pârtie.
Multe proiecte s-au dovedit a fi doar bani aruncaţi pe fereastră. În multe zone, planurile faraonice ale guveranţilor, care au primit pârtii peste pârtii, n-au făcut decât să defrişeze păduri, să piardă nişte timp şi nişte fonduri, apoi să le închidă.
Un exemplu este ruina pârtiei din satul Poiana Horea, judeţul Cluj. Libertatea a vizitat zona. În timpul mandatului Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în acest sat din Apuseni s-au defrişat 36 de hectare de pădure pentru o pârtie de 850 de metri. A fost adus un telescaun din Austria.
Dar statul a rămas fără bani. Mai avea nevoie de 2 milioane de euro. Lucrările s-au închis. Echipamentul a fost abandonat. Un paznic a stat pe pârtie cam doi ani, plătit de autorităţi, ca să nu se fure telescaunul. În cele din urmă, şi telescanul s-a întors în Austria, şi paznicul a fost concediat. Acum, din tot planul nu a mai rămas decât o limbă de pădure defrişată.
În 2009, au început lucrările în Bucovina, în Câmpulung Moldovenesc, la o pârtie de 4,5 kilometri, în masivul Rarău. Cea mai mare din nordul ţării, a doua ca lungime din România. La fel ca în multe alte locuri din ţară, proiectul a rămas fără bani şi din 2012 a fost abandonat.
În 2017, după multe insistenţe, autorităţile au început iar să finanţeze proiectul, aşa că pârtia a fost finalizată. După atâţia ani de amânări, a devenit însă o pârtie-fantomă. Întregul sistem a trebuit reverificat şi multe părţi înlocuite, uzate de atâta stat degeaba.
Ministerul Turismului a transmis ziarului Libertatea că pârtia va fi, în sfârşit, omologată luna aceasta şi de Sărbători se va putea schia pe primul tronson, de 2,5 km.
Pentru a avea în sfârşit o pârtie de schi, oamenii din Câmpulung s-au luptat mult cu autorităţile.
"Visăm la pârtia asta de schi de mulţi ani. În 2016, am ieşit în stradă vreo 1.000 de oameni. Acum e timpul să ne şi bucurăm de strigătul cetăţeanului care spunea «Vrem partie de schi!»", ne-a spus Gheorghe Sologiuc, activistul care a organizat portestele pentru pârtia de schi.