Premierul Ciucă, discuție cu ministrul israelian de externe: Mai mult ca oricând, cetățenii trebuie protejați de efectele agresiunii din Ucraina

Comentează

Premierul Nicolae Ciucă l-a primit duminică, 13 martie, la Palatul Victoria, pe ministrul Afacerilor Externe al Israelului, Yair Lapid, iar discuţiile s-au axat pe analiza evoluţiilor regionale şi gestionării efectelor agresiunii ruse din Ucraina, a transmis Executivul.

Nicolae Ciucă a condamnat „în termeni fermi agresiunea neprovocată, nejustificată și ilegală a Rusiei în Ucraina” şi a transmis că „este deosebit de valoros răspunsul comun, puternic, şi rapid al tuturor statelor occidentale care gândesc în termenii democrației, economiei de piață și a lumii bazate pe reguli”.

„Este nevoie mai mult ca oricând ca cetățenii noștri să fie protejați de efectele militare, sociale şi economice, iar poporul ucrainean să resimtă solidaritatea tuturor statelor care condamnă cu fermitate această agresiune ilegală”, a precizat șeful Executivului.

Iar ministrul de Externe Yair Lapid, care este şi prim-ministru alternativ în Israel, urmând să preia mandatul la jumătatea anului 2023, a mulţumit României „pentru sprijinul prompt şi prietenesc acordat cetăţeniilor israelieni şi evrei care se refugiază din Ucraina pentru a se repatria în Israel”.

Ședință comună de Guvern România-Israel, programată în acest an

Discuțiile au vizat, de asemenea, oportunitățile de cooperare economică și de securitate între Romania şi Israel, cu precădere în sectorul securității cibernetice.

De asemenea, o altă temă importantă a reprezentat-o perspectiva organizării în Israel a unei noi ședințe a celor două guverne, „prilej pentru valorificarea oportunităților de creștere a colaborării economice şi schimburilor comerciale între cele doua state”, potrivit Guvernului României.

Yair Lapid, origini românești

Yair Lapid, în vârstă de 58 de ani, a lucrat în mass-media unde a fost prezentator de televiziune și actor. În 2012, a fondat partidul centrist Yesh Atid, care a obținut 19 locuri în Knesset (Parlamentul Israelului) în 2013. În perioada 2013-2014, a fost ministru al finanțelor și apoi însărcinat cu Comitetul pentru Afaceri Externe și Apărare al Knesset.

Lapid a crescut în Tel Aviv și Londra. Mama sa a fost scriitor și dramaturg, în timp ce tatăl său era jurnalist și politician. În copilărie, Lapid a avut dificultăți de învățare și nu a reușit să termine liceul.

Bunicul său matern a fost David Ghiladi, născut în 1908 sub numele David Klein, la Cehu Silvaniei, în Transilvania. După 1919, după Marea Unire, a devenit cetățean român, s-a afirmat din tinerețe în domeniul jurnalisticii și publicisticii, colaborând la ziarele evreiești în limba maghiară. În 1934, David Ghiladi a emigrat în Palestina, aflată pe atunci sub regim mandatar britanic, unde s-a ocupat cu agricultura. Ulterior, s-a mutat la Tel Aviv, unde a devenit primul reporter al cotidianului ebraic național-religios de curând înființat, „Hatzofè”.

Actualul premier israelian, Naftali Bennett, va fi în funcție până în septembrie 2023, apoi îi va ceda funcția lui Yair Lapid, ca parte a unei înțelegeri pentru formarea noii coaliții care a reușit să treacă guvernul în Parlament în 2021

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
20:31
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
19:09
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:53
Siegfried Mureșan a reacționat după ce Nicușor Dan a spus că „alegerile anticipate nu sunt o soluție” și „România își va păstra traiectoria financiară”
Ultimele știri
21:26
Noi detalii despre copilăria lui Vladimir Putin: sărăcie, bătăi și un tată bețiv: „Alcoolic înrăit. I-a scos ochiul cu furca”
21:05
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
20:46
„Senzație de libertate!” Un bărbat a cumpărat un oraș abandonat și locuiește singur acolo. Cât a plătit americanul
20:39
CTP critică dur naționala României după eșecul cu Bosnia: „Echipă de ospătari! Îmi venea să mă ascund sub masă”
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Colesterol sub control
20:39
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Doi pensionari imbracati frumos merg pe strada tinându se de mana
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri