La 39 de ani de la startul producţiei oficiale a modelului Volkswagen, oficialii au anunţat că uzina proprie din Wolfsburg a produs exemplarul Golf cu numărul 30 de milioane. Primul model a fost lansat în 1974 şi astăzi, VW Golf se află la a şaptea generaţie, aceasta fiind lansată pe piaţă în toamna anului trecut.
"Istoria lui Golf este în acelaşi timp istoria progresului auto. Cu tehnologii precum tracţiunea faţă a primei generaţii, debutul TDI-ul pe cel de-al treilea Golf, ESC şi cutia cu două ambreiaje pe Golf 4 şi cu sistemul de frânare automată post-coliziune de pe cea mai recentă generaţie, această maşină continuă să democratizeze progresul", a declarat Martin Winterkorn, preşedintele Consiliului de Administraţie Volkswagen AG.
Maşina cu numărul 30.000.000, un Golf TDI BlueMotion va ajunge la muzeul Volkswagen.
Sursă: automarket.ro