INVESTIGAȚIE. Nu există încă nicio tabără mobilă ridicată pentru refugiații din Ucraina. Un județ spune că nu au anunțat locul ca să nu „îi neliniștim pe localnici”

Comentează
Arhiva foto

Deși ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, a zis că România poate să primească peste 500.000 de refugiați din Ucraina, nu au fost ridicate încă nicăieri în țară tabere mobile pentru refugiații din Ucraina, a precizat joi seara pentru Libertatea maiorul Adrian Marian, purtător de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Mii de refugiați ucraineni sunt la granițele de nord ale României. Există 39 de tabere mobile la nivel național, fiecare cu o capacitate de 200 de locuri și durează cam 12 ore instalarea unei astfel de tabere. Dar niciuna nu e gata. 

„Vor fi ridicate unde va fi nevoie, dacă va fi nevoie. În momentul de față nu există nimic cert. Când va fi și se va întâmpla, vom anunța public asta”, a spus pentru ziar maiorul Adrian Marian, purtător de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

În ce constau taberele

O tabără are 30 de corturi de cazare, plus trei corturi de servit masa. Asta înseamnă o capacitate de 7.839 de locuri de cazare la nivel național.

„Când o să primim dispoziții, suntem pregătiți în cel mai scurt timp să le instalăm. La fel și locația, tot atunci ni se va comunica”, a spus pentru Libertatea locotenentul Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.

La nivelul ISU Botoșani există una dintre aceste tabere mobile, cu 30 de corturi. Ca și celelalte, are o capacitate de 201 locuri. Include paturi pliante, stâlpi cu panouri electrice.

ISU Maramureș: Avem tabere mobile pregătite, dar deocamdată nu sunt amplasate

Nici în Maramureș, județ aflat la granița cu Ucraina, nu au fost încă ridicate tabere mobile.

„Avem tabere mobile pregătite, dar în acest moment nu sunt amplasate. La nevoie vor fi ridicate, dar până la acest moment nu a fost nevoie”, a spus pentru Libertatea maiorul Alexa Gonczi Oana Cristina, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.

În plus, față de taberele standard de 200 de persoane, ISU Maramureș mai are trei corturi ce pot fi folosite ca locuri de luat masa sau ca spații administrative.

ISU Suceava: Nu ni s-au indicat încă spațiile de amplasare

Nici la nivel de Suceava, alt județ de graniță cu Ucraina, nu au fost identificate spațiile unde vor fi amplasate taberele mobile.

„În momentul când ni se va solicita, ni se va indica și spațiul respectiv. Ni se va spune «Instalați tabără în locația cutare». Atunci vom instala”, a menționat căpitanul Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava.

ISU Cluj prospectează locuri pentru amplasarea taberelor

„Vă putem confirma faptul că sunt derulate la nivel național mai multe acțiuni de identificare a unor spații pentru a se amplasa temporar, dacă va fi nevoie, tabere mobile, suplimentar față de locurile de cazare disponibile până în prezent”, a explicat și purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, locotenent colonel Andrei Biriș.

El a precizat că e vorba despre spații care deocamdată sunt doar „prospectate”. Ele au fost folosite în trecut în cazul unor evenimente precum inundațiile. Acum sunt „verificate” din nou, dacă corespund, dacă nu au apărut modificări. Deocamdată nu a fost amplasată nicio tabără mobilă, „pentru că nu a existat încă nevoia”. „Nu am vrea să îi neliniștim pe localnici”, a mai spus colonelul.

În contextul actual, indicarea unui loc anume, în lipsa unor dispoziții clare de amplasare, ar putea genera neliniște ori disconfort comunităților din proximitate.

Și în urmă cu aproape o săptămână, angajaţii ISU verificau disponibilitatea adăposturilor civile care ar putea fi folosite în situaţii de urgenţă, dar şi terenurile în care ar putea fi amplasate tabere mobile.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații după ce Rusia a atacat Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Castelul Peleș
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
13 sept.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
08:43
Palatul Cotroceni: CNSAS, nu CSAT, trebuia să-l verifice pe Lucian Pahonțu. Ce spusese Nicușor Dan
08:36
Surpriza de la recepția hotelurilor din Italia: taxa obligatorie care nu apare întotdeauna în prețul rezervării
08:18
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, luni, 14 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
08:05
Un ieșean a dat un cal pe o mașină veche, dar n-a apucat să meargă decât 500 de metri și a ajuns la închisoare
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
O femeie a adormit pe un pat dintr-un magazin Ikea. Foto cu caracter ilustrativ: Getty
06:15
Cât să dormi în plus weekend pentru a reduce riscul de hipertensiune: „Protejați-vă inima!”
Un nou soi de măr a fost descoperit într-o grădină din Luton, într-un pom vechi de 90 de ani. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă