O agonie atât de greu de suportat, încât nici poliția nu a crezut la început: cum a fost ucis de propria familie Raul, băiețelul român de 9 ani, în Belgia

 24 comentarii
Arhiva foto

Toate urmele legate de Raul au fost șterse cu grijă de mama și tatăl său vitreg. De parcă nu ar fi existat niciodată, sperând să nu-i fie dor nimănui de el, scrie cotidianul belgian Nieuws Blad, care face o reconstrucție a uciderii băiețelului român de 9 ani, la începutul anului.

„Nenorocitul l-a omorât și mă amenință!”. E mesajul pe care Ioana M. (30 de ani) îl trimite familiei sale la începutul lunii aprilie. „Nenorocitul” este concubinul ei, Nicu C. (34 de ani), de care spune că s-a despărțit, în acel moment.

Familia presupune imediat că fiul Ioanei, Raul, este victima. Bunica și unchii băiatului întreabă de săptămâni întregi despre el și nu-l aud niciodată la telefon. În timpul apelurilor video, ei o văd doar pe sora lui mai mare cu patru ani.

„M-am săturat de această mizerie, îmi tai venele”, scrie Ioana într-un alt mesaj. Unul dintre frații ei citește mesajele, intră în panică și informează poliția belgiană. Apoi pleacă din Germania în Belgia și ajunge într-un mic apartament dărăpănat de pe Afrikalaan, din Gent.

Odată cu el ajung acolo și polițiștii, în casa în care locuia familia de români. O găsesc pe Ioana și o încătușează. Nicu nu e de găsit. Poliția o ia și pe sora lui Raul la audieri. Ea este cea care, după interogatoriu, arată locația în care cadavrul fratelui ei se află scufundat în apă.

Detectivii se luptă efectiv să o creadă pe adolescentă, pentru că povestea ei este înfiorătoare. Dar locația indicată de fată se dovedește a fi corectă. Pe 13 aprilie, scafandrii scot o geantă de sport din lacul de agrement Houtdok, din Gent, în care se află fratele ei. Corpul său este încovoiat de la jumătate. În geantă sunt pietre, care să împiedice ridicarea genții de pe fundul apei și plutirea acesteia la suprafață.

Este începutul unui caz teribil pentru criminaliști, care îi șochează pe aceștia pentru că sunt confruntați cu lipsa oricărei emoții din partea mamei și a tatălui vitreg. Din anchetă reiese că cei doi au lăsat toate hainele băiatului în pubele publice, după ce l-au ucis și au scăpat de cadavru. Au fost aruncați și pantofii pe care îi purtau când l-au aruncat pe Raul în apă. Dar până astăzi nu este clar cine este vinovat și cine este responsabil pentru moartea lui băiatului de 9 ani.

Băiatul și sora lui au crescut cu bunica lor, în România. Cu câteva luni înainte să fie ucis, Raul se mută brusc în Belgia împreună cu mama, sora și tatăl vitreg. Mama, Ioana, lucrează într-o firmă de procesare a cărnii, tatăl vitreg Nicu își pierde locul de muncă și stă foarte mult acasă.

Inițial, fratele și sora merg la școală, dar după câteva luni, cuplul decide să țină copiii acasă. Școala este informată că familia intenționează să se întoarcă în România. De aceea, Raul nu este căutat de profesori și nici reclamat că a abandonat școala. Dar, în loc să călătorească în România, familia rămâne în Genk. Într-o garsonieră ponosită de câțiva metri pătrați începe tortura. Departe de orice control social.

Lista cu ceea ce a îndurat băiatul este lungă și halucinantă. Raul e obligat să stea sub un duș fierbinte, sau să facă duș cu apă lăsată afară și înghețată. Este lovit cu brutalitate direct de gresia din baie. În timp ce mama, tatăl vitreg și sora lui dorm în pat, pe el îl obligă să se culce pe podea. Raul abia primește mâncare și trebuie să stea în genunchi, gol, pe boabe de orez. Este forțat să bea urină. Plus bătăile cu termosul și cureaua. E lovit în cap când pur și simplu apare în calea unui adult din casă.

Tortura are loc în ianuarie. În ultima săptămână a acelei luni, starea de sănătate a lui Raul se deteriorează vizibil. „A dormit mult”, explică Nicu la interogatoriu, conform informațiilor obținute de Nieuws Blad. „Buzele lui au devenit albastre”. Cu toate acestea, nimeni nu cheamă o ambulanță. „Mama nu a permis să se întâmple asta”, explică sora poliției.

După moartea lui Raul, Ioana și Nicu se prefac că nimic nu este în neregulă, pentru încă două luni. Interogatoriile arată că au plecat chiar în vacanță în România cu sora lui. Dar apoi Ioana își șterge fotografia de profil de pe Facebook. Nicu o acuză pentru asta, în timpul unei conversații între cei doi: „Dacă nu ai fi schimbat acea poză de profil, nu s-ar fi aflat niciodată”. Tot în acea perioadă, mama trimite sms-ul care îi face pe membrii familiei ei să tragă un semnal de alarmă și este chemată poliția.

Nicu este arestat în Olanda și extrădat în Belgia. El insistă, inițial, că nu are nimic de-a face cu tortura: „De ce l-aș lovi pe Raul? El nu este fiul meu”. Treptat, în timpul anchetei, nuanțează afirmația, dar spune că n-a făcut mai mult decât „să-i dea o bătaie ușoară”.

Mama lui Raul aruncă toată vina pe fostul ei iubit, dar detectivii îi descoperă în curând minciunile. În cele din urmă, recunoaște că și ea l-a maltratat pe Raul. Motivul ei? „Eram puțin stresată”. Potrivit declarației sale, i-ar fi fost frică și de iubitul ei, frică de reacția lui, dacă i s-ar opune și l-ar înfrunta când îl tortura pe Raul.

Mai e și sora de 13 ani a băiatului. Ea a jucat încă de la început un rol crucial în anchetă, dar nici declarațiile ei nu sunt fără echivoc. Ea recunoaște treptat că și ea a participat uneori la abuzuri. Întrebarea este dacă a fost sau nu obligată să facă acest lucru, sau dacă a urmat exemplul prost al mamei și al tatălui vitreg. Judecătorul de minori a plasat-o într-o instituție pentru tineri, închisă. Inițial pentru o lună, dar între timp acea perioadă a fost prelungită cu trei luni.

De ce a trebuit să sufere Raul atât de mult este încă neclar, după patru luni de anchetă. De asemenea, cauza morții lui este necunoscută. Conform informațiilor ziarului citat, nu există nicio rănire evidentă care ar putea explica moartea băiețelului. A murit Raul din cauza torturii? Așa pare. Între timp, familia sa din România încă așteaptă ca trupul său să fie eliberat de anchetatori și să-l poată lua pentru a-l îngropa în țară.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (24)
  • Avatar comentarii

    Frumosul1 13.08.2023, 13:55

    Doamne ferește familie de psihopați

  • Avatar comentarii

    Marica13 13.08.2023, 14:20

    Ce minti bonlave,ca de sadic sa fi sa iti torturezi copilul,merita inchisoare pe viata.

  • Avatar comentarii

    MirunaI 13.08.2023, 15:12

    Mare tragedie

  • Avatar comentarii

    bituca 13.08.2023, 15:26

    A murit de suferinta pe care a indurat-o.

  • Avatar comentarii

    Marcel93 13.08.2023, 16:04

    Incredibil ce au putut face doi oameni!

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan
Exclusiv
11:01
Președintele Dan nu se grăbește să numească ambasadori noi la post pentru că durata de patru ani a unei misiuni ar reprezinta o cutumă, nu un termen legal. Legea îl contrazice
Un bărbat îmbrăcat în cojoc tradițional de blană și cu pălărie neagră, dus cu mâna la ureche, aflându-se printre alți protestatari și un jandarm în timpul unei manifestații stradale.
06:43
Fermierii protestează marți în Piața Victoriei. Oierii și-au luat provizii și spun că sunt pregătiți să rămână mai multe zile în București: „Ne-a ajuns cuţitul la os”
MONDEN
Adelina Pestrițu, Zenayda și Virgil Șteblea
11:00
Imagini din camera de basm a Zenaydei, fiica Adelinei Pestrițu. Cum arată după renovare
Loredana Groza și Ștefan Bănică jr
09:56
Loredana Groza l-a numit pe Ștefan Bănică jr „Casanova al femeilor din România”. Cum a reacționat artistul
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
11:20
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
11:11
Capitala europeană invadată de șobolani: „Țipete de groază! Intră pe sub mese, printre picioarele clienților”
11:08
Podul feroviar suspendat, celebru pentru filmele Harry Potter, se va închide. Autoritățile din Scoția plănuiesc modernizări în valoare de peste 25.500.000 de euro
11:06
Noua opțiune pentru Claude: cum și de ce vrea inteligența artificială să se conecteze direct la contul tău bancar
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
Cuplu de vârstnici care efectuează exerciții de radio, întindere, antrenament și exerciții de flexibilitate în parc
10:07
Record istoric în Japonia: numărul persoanelor de cel puțin 100 de ani a depășit pragul de 100.000. 90% sunt femei
Parcarea NCP, Aeroportul Internațional Birmingham, Birmingham, Regatul Unit
08:49
A plătit 6 lei pe minut pentru o oră de parcare la aeroport, în Marea Britanie: „Jaf în plină zi”
O femeie mai tânără acoperă cu un șal o altă femeie.
06:45
Ce îmbătrânește cel mai repede în corpul uman. Răspunsul oamenilor de știință
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Imaginea prezintă mâinile unei femei care verifică un bon de cumpărături în timp ce ține un cărucior de cumpărături pe un culoar dintr-un supermarket
10:19
Românii devin tot mai pesimiști: 85% se așteaptă la noi scumpiri, iar 78% cred că nivelul lor de trai va fi mai slab peste un an - Sondaj IRSOP
O breșă de securitate a afectat recent aproximativ 680 de clienți ai Revolut, dintre care 27 sunt din România. Sursă foto Shutterstock
09:46
Țeapa prin e-mail care a păcălit clienții Revolut: Cum au obținut hackerii acte de identitate și extrase de cont ale clienților, inclusiv din România
Un judecător dă o sentință
Exclusiv
09:00
Şofer de ride-sharing condamnat la închisoare cu executare, după ce a sechestrat o pasageră în maşină și i-a făcut avansuri sexuale
Crengi cu frunze de toamnă, într-o zi ploioasă, cu mai multe mașini parcate și în trafic.
08:10
Vremea se schimbă în România din 22 septembrie; după câteva zile cu peste 30 de grade, se răcește și revin ploile. Prognoza meteo ANM pentru perioada 15 septembrie-11 octombrie 2026
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni