O asistentă de la substaţia Năsăud a Serviciului de Ambulanţă Judeţean a fost, depisată pozitiv cu COVID-19 şi internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
„În cursul zilei de 13 aprilie, o asistentă din Substaţia Năsăud a Serviciului de Ambulanţă Judeţean a fost depistată pozitiv cu COVID-19. A fost anunţată Direcţia de Sănătate Publică, iar asistenta a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Colegul ei de echipaj, ambulanţierul, a fost testat negativ, dar preventiv a fost retras din activitate circa 7-10 zile, timp în care se va realiza retestarea, la recomandarea DSP”, se arată într-un comunicat al SAJ Bistriţa-Năsăud.
Potrivit sursei citate, ancheta epidemiologică şi testarea contacţilor apropiaţi este în derulare.
În acelaşi comunicat se precizează că a fost derulată o anchetă internă şi a fost dispusă testarea celor 25 de salariaţi, din totalul de 31, suspectaţi că au intrat în contact cu asistenta pozitivă.
De asemenea, a fost demarată decontaminarea întregii substaţii Năsăud, relatează Agerpres.