Medicul neurolog Elena Stână, în vârstă de 75 de ani, a murit marţi după-amiază, după ce i s-a făcut rău în timp ce aștepta la rând în sediul Direcţiei de Impozite şi Taxe, informează Monitorul de Botoşani.
Elena Stână stătea la rând pentru a-şi plăti dările către administraţia locală, iar la un moment dat i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit la podea, notează sursa citată.
Cei prezenţi au sunat la 112, iar la faţa locului a ajuns o ambulanţă. Medicii au spus, potrivit presei locale, că au observat imediat semnele unui infarct, astfel că au început imediat menevrele de resuscitare.
Femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţă, însă la scurt timp a decedat.
Medicul Elena Stână activa în Ambulatoriul Spitalului Judeţean, după o activitatea de zeci de ani în Secţia de Neurologie a unităţii sanitare, notează sursa citată. În urma cu patru luni, soţul acesteia, medicul chirurg Florentin Stână, a fost găsit fără suflare în apartamentul unde locuia.