O femeie de 58 de ani a murit, joi, după ce s-a aruncat de la etajul cinci al Spitalului Judeţean Ploieşti, informează IPJ Prahova.
UPDATE: Conform ziarulincomod.ro, femeia suferea de afecțiuni psihice și a mai încercat să se sinucidă și cu două zile în urmă, când a vrut să se spânzure cu un cablu de telefon.
"Am fost sesizaţi de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, despre faptul că o femeie de 58 ani s-ar fi aruncat de la etajul 5 al spitalului, secţia Cardiologie. În ciuda manevrelor de resuscitare ale medicilor, femeia a decedat", a precizat IPJ Prahova, conform agerpres.
Poliţiştii efectuează cercetări la faţa locului pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii incidentului.