Apelul de urgență a fost dat în jurul orei 18.00, iar polițiștii au ajuns imediat la locul indicat. Au văzut femeia care era în apă până la mijloc și au încercat să o convingă să renunțe la gestul necugetat, informează Ministerul de Interne.
Potrivit sursei citate, în momentul în care unul dintre poliţişti s-a apropiat de mal, femeia s-a dus spre largul lacului și a dispărut în apă. „Imediat, cei trei polițiști au sărit în apă după ea și au reușit să o salveze.
Toată intervenția a durat aproximativ un minut, dar fiecare secundă a contat”, precizează Ministerul de Interne.
Ulterior, femeia a fost preluată de echipajele SMURD și este în afara oricărui pericol. „Este o zi normală pentru noi”, a declarat unul dintre poliţişti, după intervenţie.
***
Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro.
Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim ajutor psihologic puteți contacta hubul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă nonstop. În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro