„Îngenunchează, câine!”. Cum a fost răpit un jurnalist ucrainean și ce a pățit în cele 8 zile de captivitate

Comentează
Arhiva foto

Jurnalistul Oleg Baturin, răpit pe 12 martie de forțele ruse și eliberat abia după opt zile, a declarat, într-un interviu pentru ziarul britanic The Observer, că a fost ținut captiv cu puțină apă și mâncare, torturat, iar soldații ruși l-au amenințat că îl vor mutila și ucide. Aceștia i-au cerut și informații despre organizatorii protestelor din Herson, relatează The Guardian.

Originar din Kakhovka, din regiunea capturată Herson, Oleg își amintește că a primit pe 12 martie un telefon, în jurul orei prânzului, de la un număr necunoscut. Era activistul Serhii Tsygipa. „Chiar trebuie să te văd, aproape ajung la Kakhovka”, i-a spus activistul lui Oleg.

Ei au stabilit să se întâlnească la ora 17, la stația de autobuz a orașului. După ce și-a anunțat familia unde merge și cu cine se întâlnește, jurnalistul de 43 de ani, care lucrează la ziarul independent Ziua Nouă, și-a lăsat actul de identitate și telefonul acasă și s-a dus la locul de întâlnire.

Dar Tsygipa nu era acolo. Oleg a dat să se întoarcă acasă, iar într-un moment, a auzit o dubă și mai mulți oameni apropiindu-se brusc de el.

„Îngenunchează, câine!” au spus soldații ruși în timp ce l-au pus la pământ, prinzându-i brațele la spate și punându-i cătușe. Bărbatul își amintește că a fost lovit de mai multe ori, iar forțele ruse strigau: „Cum te cheamă? Unde ți-e cartea de identitate? Unde e telefonul?”.

L-au aruncat apoi în dubă și dus într-o locație necunoscută.

Într-un interviu publicat duminică de The Observer, Oleg a descris cum a fost interogat, torturat, amenințat cu mutilare și moarte, și cu propria familie.

M-au torturat, au amenințat că mă mutilează, m-au amenințat că mă omoară. Au pus o mulțime de întrebări stupide - cine sunt organizatorii mitingurilor proucrainene din regiunea Herson, cine conduce canale Telegram, cine au arme sau dacă avem activiști și jurnaliști independenți din Belarus.Oleg Baturin:

„Invadatorii ruși au un singur scop, acela de a distruge cetățenii Ucrainei, să-i intimideze și să distrugă complet jurnalismul independent, să zdrobească activiștii civili și jurnaliştii fizic și psihologic”, a adăugat el.

Sub amenințarea că va fi împușcat, Oleg spune că a fost forțat să semneze un document prin care se spunea că „va coopera cu autoritățile federale ale Federației Ruse”.

În acea noapte, la secția de poliție Nova Kakhovka, a fost bătut și legat de un calorifer. Până a doua zi dimineață, cu mâna dreaptă umflată de lanțuri, a crezut că va muri.

Jurnalistul Oleg a fost mereu cunoscut pentru curajul său de a relata despre nedreptate, corupție și încălcări ale drepturilor omului.

Convins că va fi ucis pe câmp

Prima noapte de captivitate și dimineața care a urmat au fost cele mai grele. Oleg nu intră în detalii, el spune că, pur și simplu, forțele ruse au folosit violența și l-au amenințat cu moartea.

În dimineața zilei de 13 martie, Oleg a fost dus, împreună cu alți deținuți, într-o mașină civilă care punea muzică ucraineană la primăria Nova Kakhovka. Era calm, deși era convins că îl vor pune pe un perete sau îl vor duce pe un câmp și îl vor împușca. Cu toate astea, cel mai frică îi era că și familia lui ar putea suferi.

După două ore, au ajuns într-un loc care arăta ca un teren de antrenament militar. Înăuntru, se auzea un discurs militar și se simțea un miros puternic medical. Oleg și ceilalți prizonieri au fost duși într-o cameră în care se simțea o combinație de alcool și mâncare, de parcă rușii ar fi băut și mâncat acolo de zile întregi.

Apoi a auzit vocea lui Tsygipa. Oleg a realizat atunci că activistul fusese răpit și el de ruși și forțat să-l sune.

Oleg mărturisește că, pentru prima dată, a fost lăsat să folosească o toaletă. I s-a dat al doilea pahar de apă după aproape 24 de ore. Mâncare a primit abia după 45 de ore de la arest: terci de mei cu carne.

Au urmat noi interogatorii. Întrebările au fost aceleași: cine a organizat mitingurile din Herson, cine a condus canalele Telegram ale orașului și dacă cunoaște jurnaliști și activiști din Belarus care ar putea fi în Herson.

Oleg a simțit însă după ceva timp că informațiile sale nu sunt interesante pentru ruși. Păreau mai mult să se joace de-a anchetatorii.

„Ai noroc, sunt o persoană calmă”, i-a spus ofițerul FSB, adăugând că în alte camere sunt alții mult mai duri.

În zilele următoare, Oleg a spus că celulele s-au umplut cu noi deținuți. Cei mai mulți erau veterani care au luptat în Donețk și Lugansk. Oleg mărturisește că le auzea țipetele în timp ce erau bătuți zilnic.

Seara, gardienii făceau verificări și întrebau: „Este totul în regulă?”. Dacă nu spuneai „da”, ei intrau peste deținut și începeau să-l bată, spune Oleg.

În celulă, Oleg avea un robinet cu apă și o gaură în podea. Fără lenjerie de pat, fără prosoape, fără hârtie igienică.

Pe 18 martie, sub pretextul unui test COVID, i-au luat ADN-ul, amprentele digitale, i-au făcut o poză și le-au introdus într-o bază de date. Două zile mai târziu, i-au spus să-și împacheteze lucrurile, „te vom duce acasă”.

Ajuns acasă, Oleg spune că s-a bucurat să se plimbe, să respire aer curat, să se uite la steaguri ucrainene și să se reîntâlnească cu familia. În prima noapte, nu a putut dormi, dar a doua zi, când au venit prietenii și le-a spus totul, și-a găsit în sfârșit calmul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O breșă de securitate a afectat recent aproximativ 680 de clienți ai Revolut, dintre care 27 sunt din România. Sursă foto Shutterstock
09:46
Țeapa prin e-mail care a păcălit clienții Revolut: Cum au obținut hackerii acte de identitate și extrase de cont ale clienților, inclusiv din România
Un judecător dă o sentință
Exclusiv
09:00
Şofer de ride-sharing condamnat la închisoare cu executare, după ce a sechestrat o pasageră în maşină și i-a făcut avansuri sexuale
MONDEN
Madalina Apostol si Nick Radoi in vacanta. Sursa FOTO/ Instagram
09:48
Fiul Mădălinei Apostol rupe tăcerea după moartea mamei sale. Unde se retrăsese iubita lui Nick Rădoi. „A fost la o clinică”
Georgiana Lobonț și Ionuț Tatar | Foto: PR
Exclusiv
09:00
În 2018 a cunoscut-o pe Georgiana Lobonț la Paris, iar după șapte ani viața lui e schimbată total: „Context favorabil”. Povestea românului care lucrează cu peste 400 de artiști
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
10:41
Un SUV hibrid de aproape 3 tone a urcat la 6.002 metri și a intrat în Cartea Recordurilor. Are 818 CP și a primit peste 10.000 de precomenzi în doar 48 de ore
10:26
Universitatea Babeș-Bolyai, cea mai puternică prezență românească în rankingul global Shanghai pe domenii de studiu 2026. În ce domeniu excelăm
10:19
Românii devin tot mai pesimiști: 85% se așteaptă la noi scumpiri, iar 78% cred că nivelul lor de trai va fi mai slab peste un an - Sondaj IRSOP
10:07
Record istoric în Japonia: numărul persoanelor de cel puțin 100 de ani a depășit pragul de 100.000. 90% sunt femei
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
Parcarea NCP, Aeroportul Internațional Birmingham, Birmingham, Regatul Unit
08:49
A plătit 6 lei pe minut pentru o oră de parcare la aeroport, în Marea Britanie: „Jaf în plină zi”
O femeie mai tânără acoperă cu un șal o altă femeie.
06:45
Ce îmbătrânește cel mai repede în corpul uman. Răspunsul oamenilor de știință
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
14 sept.
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Crengi cu frunze de toamnă, într-o zi ploioasă, cu mai multe mașini parcate și în trafic.
08:10
Vremea se schimbă în România din 22 septembrie; după câteva zile cu peste 30 de grade, se răcește și revin ploile. Prognoza meteo ANM pentru perioada 15 septembrie-11 octombrie 2026
Un avion General Dynamics F-16AM Fighting Falcon al Forțelor Aeriene Belgiene. 3 februarie 2024.
07:43
Alertă la granița României în toiul nopții: Avioane F-16 ridicate de urgență, după ce radarele au detectat ținte aeriene lângă Chilia și Periprava
Grup de ciobani purtând cojoace din blană de oaie și pălării verzi în timpul unei manifestații de protest
06:43
Fermierii protestează marți în Piața Victoriei. Oierii și-au luat provizii și spun că sunt pregătiți să rămână mai multe zile în București: „Ne-a ajuns cuţitul la os”
Ce rol joacă Mirabela Grădinaru la Cotroceni. Explicațiile oferite de Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook /Administrația Prezidențială.
14 sept.
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni