Opt angajați ai guvernului de la Phenian au reușit să fugă în China, având acte importante asupra lor. Alți șapte au fost prinși înainte să treacă granița.
Printre cei opt oficiali se află experți în comunicare și un dactilograf care s-a ocupat de documente secrete ale partidului condus de Kim Jong-un, anunță The Telegraph.
Oficialii au profitat de vacanța de Anul Nou pentru a părăsi Phenianul și a se deplasa către nord, spre graniță, în grupuri de câte 3-4 persoane.
O sursă apropiată guvernului a dezvăluit pentru Radio Free Asia că Departamentul Securității de Stat din Coreea de Nord ar fi descoperit pe 2 ianuarie că au dispărut 15 oficiali guvernamentali și a lansat o misiune urgentă de găsire și reținere a acestora.