Legea prin care paşapoartele biometrice va trebui să intre obligatoriu în viaţa românilor a fost respinsă recent de deputaţii din Comisia pentru Drepturile Omului, întrucât aceştia consideră că este o încălcare flagrantă a dreptului la intimitate a cetăţenilor, dar şi pentru faptul că, prin amprentare, cei care le folosesc sunt trataţi la fel ca infractorii.
“Nu suntem deloc de acord cu introducerea acestor documente care atentează flagrant la intimitatea persoanei, prin faptul că în acel cip sunt introduse date cu caracter strict personal, care, dacă acel document este furat sau pierdut, pot fi folosite de oricine, în detrimentul păgubitului. Dar cea mai mare problemă este faptul că aceste paşapoarte conţin amprentele posesorului, ceea ce ne face pe toţi infractori, întrucât doar persoanelor bănuite de acte antisociale li se iau amprentele. Argumentul celor care vor să le introducă cum că acest sistem de supraveghere contribuie la identificarea şi urmărirea delincvenţilor constituie o ofensă la adresa întregului popor român, care nu poate fi tratat ca o bandă de infractori. Dimpotrivă, acest sistem de supraveghere e şi un atentat la libertatea şi intimitatea oamenilor, drepturi consfinţite nu numai de legile civile, ci şi de normele religioase”, a spus pentru Libertatea preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului.
Credincioşii spun că e «numele Fiarei»
În 2009, sute de credincioşi şi preoţi au manifestat pe Dealul Mitropoliei împotriva acestor paşapoarte. Aceştia consideră că paşaportul biometric este simbolul Diavolului, aşa cum scrie în Apocalipsa lui Ioan 13 -14 16- 18: “Şi-i sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi, şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi, şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele Fiarei sau numărul numelui Fiarei”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro