„Militarii americani vor executa misiuni de Poliţie Aeriană Întărită, precum şi misiuni de antrenament în comun cu militari şi aeronave F-16 Fighting Falcon din cadrul Forţelor Aeriene Române”, precizează MApN.

Ministerul susține că misiunile de poliţie aeriană şi cele de instruire desfăşurate în comun contribuie la „creşterea capacităţii de reacţie şi descurajare”, precum şi la „consolidarea interoperabilităţii între Forţele Aeriene Române şi cele americane”.

Detatamentul de militari americani și de avioane de vânătoare a ajuns în țara noastră în contextul în care mai multe fragmente de drone, utilizate cel mai probabil în războiul dintre Rusia și Ucraina, au fost găsite pe teritoriul României.

Pe 6 septembrie, Armata a anunțat că bucăți care pot fi dintr-o dronă lansată de Rusia asupra porturilor ucrainene de la Dunăre au fost găsite pe raza comunei tulcene Ceatalchioi.

Trei zile mai târziu, pe 9 septembrie, MApN a anunțat că alte fragmente dintr-o dronă rusă au fost găsite la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru, după o sesizare a autorităților locale.

Noi fragmente de dronă au fost găsite pe 13 septembrie, în zona localităților Nufărul și Victoria, din județul Tulcea.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (9)
Avatar comentarii

sorinzainescu68 22.09.2023, 21:29

Un lucru foarte bun. Spațiul nostru aerian e protejat

Avatar comentarii

dinamo_forever_77 22.09.2023, 23:16

CrisCris1   •  18.09.2023, 14:15

Aceeasi mizerie si la scoala 179 Bucurestii Noi. Proiect si bani pentru extindere sala de sport si corpuri de cladire si dl director nici gardul nu l-a facut. Dar si-a pus tartan pe terenul de sport si porti de fotbal. Fara antifonare, fara protectie la zgomot, dar cu arbori uscati care stau sa cada peste copii si trecatori. Inghesuie peste 1000 de copii in 3 schimburi pîna la 7 seara, zgomot, aglomeratie, trafic auto si pietonal blocat de apartinatori la drop off si pick up pe o strada de case.

Sunt curios care sunt limitatii care au dat dislike la ce ai scris si mai ales pentru ce. Este retoric pentru postaci. Nu va ingramaditi ca pro.... cum va place de obicei :)

Avatar comentarii

Ion3laClaudia 23.09.2023, 01:47

Un exercițiu ceva sigur fac

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.