În urma cercetărilor a reieșit faptul că reprezentantul legal al unei societăţi comerciale din judeţul Prahova ar fi indus în eroare mai mulţi agenţi economici, în sensul că ar fi preluat de la aceştia comenzi pentru livrarea unor materiale de construcţii şi ar fi încasat contravaloarea lor, fără însă a şi livra mărfurile.

Potrivit anchetatorilor, faptele s-ar fi petrecut în perioada decembrie 2020 – noiembrie 2021, iar prejudiciul cauzat este de aproximativ 128.000 de lei.

De asemenea, s-a stabilit că, în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2022, în conturile bancare ale societăţii comerciale, au fost înregistrate operaţiuni semnificative, de aproximativ 11.000.000 de lei.

Sumele de bani încasate au fost virate succesiv către alte șapte societăţi comerciale, controlate în fapt de către acelaşi administrator, a transmis IPJ Prahova.

Pentru justificarea acestor transferuri, societatea cercetată ar fi înregistrat în evidenţa contabilă facturi fiscale ce atestă achiziţii fictive de la pretinşii furnizori, precizează IPJ Prahova. 

În urma acestei acțiuni a poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Prahova, au fost puse în aplicare șase mandate de aducere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.