Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov a fost solicitat, în Noaptea de Înviere, de 446 de persoane, dintre care 29 au fost cazuri în locuri publice, îndeosebi în biserici.
„A fost o seară relativ bună, cu mai puţine cazuri faţă de aceeaşi seară de anul trecut. Anul acesta, de Înviere, 446 de persoane au avut nevoie de ambulanţă, dintre acestea 300 fiind cazuri de cod roşu şi galben. De asemenea, dintre aceste persoane, 29 de persoane se aflau în locuri publice, o parte dintre ei la biserici, cu lipotimii şi sincope”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
Potrivit acesteia, în Noaptea de Înviere nu au fost semnalate cazuri cu afecţiuni digestive, din cauza excesului de alimente.
„Să sperăm că şi în această seară (n.r. – duminică) oamenii vor ţine cont de sfaturile noastre, ale medicilor, şi să fie cumpătaţi atunci când se află la masă”, a mai declarat Alis Grasu.
Un bărbat din București a murit în noaptea de Înviere, după ce a făcut stop cardio-respirator. S-a probușit în mulțimea aflată la biserică
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Viva.ro
S-a aflat! Cine este și cu ce se ocupă fiul lui Nicolae Ciucă. Ștefăniță Ciucă lucrează într-un domeniu diferit față de tatăl său
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
FANATIK.RO
Ce a spus un german care a vizitat toate țările din Europa despre România. Care sunt destinațiile care nu l-au impresionat: “Este dezamăgitor”
GSP.RO
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
FANATIK.RO
O fabrică importantă din România s-a redeschis. S-au investit milioane de euro în ea și va produce multe lucruri utile în construcții
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Observatornews.ro
Un muncitor român a murit în timp ce făcea teste la un rollercoaster din zona în care se desfăşoară festivalul Oktoberfest
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți