Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Mureş şi alte 7 servicii judeţene, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează 68 percheziţii la instituţii publice şi domiciliile unor persoane fizice de pe raza judeţului Mureş, Bistriţa-Năsăud şi municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie cu implicarea unor funcţionari publici şi a altor persoane”, se precizează într-un comunicat al DGA.

Din cercetările anchetatorilor rezultă că, în decursul acestui an un cetățean din Mureș, samsar de mașini, ar fi pretins de la persoane care cumpărau autoturisme din străinătate câte 200 de euro pentru a le înmatricula, fără a mai aștepta la rând la Registrul Auto Român, în județul Mureș.

În schimbul sumelor de bani erau facilitate omologarea și emiterea cărții de identitate a vehiculelor în regim de urgență, fără programare, pentru mașini rulate de provenienţă străină, aflate la prima înmatriculare în România.

Activitatea infracțională ar fi fost realizată cu sprijinul unor funcționari din cadrul RAR Mureş.

Mai mult, samsarul ar fi beneficiat de ajutor din partea unui agent de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple Mureş, susțin reprezentanții DGA.

„Acesta, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a eliberat unor persoane din anturajul său documente de identitate în schimbul unor foloase materiale, fără programare, în regim de urgenţă şi fără a achitarea taxelor aferente eliberării în regim de urgenţă”, se menţionează în comunicat.

DGA informează că la percheziţii participă ofiţeri de poliţie judiciară ai DGA din opt servicii judeţene  – Mureş, Alba, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Covasna, Harghita, Sălaj şi structura centrală, beneficiind totodată şi de sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş.


Citește și “Noaptea, ca plugarii” | “Umbra” lui Corleone deszăpezește județul Tulcea


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.