Zeci de avioane ori sute de nave, de marfă, militare sau turistice, aparţinând vreunei mari puteri, ori având dimensiuni uriaşe, şi-au găsit sfârşitul în Marea Diavolului, supranumită şi Triunghiul Dragonului. Acest „perimetru” de apă din Oceanul Pacific este responsabil de numeroase dispariţii inexplicabile – inclusiv o ambarcaţiune sub pavilion britanic, ce avea de două ori dimensiunea Titanicului, a fost înghiţită de ape.
Legendele japoneze vorbesc, de asemenea, despre armate întregi de oameni care au fost înghiţite în această zonă, ori despre monştri marini ce au luat cu ei în adâncuri pescari sau călători.
„Este poarta către o altă dimensiune!”, este de părere un cercetător nipon, care susţine că misterioasele dispariţii au implicat apariţia unor lumini ciudate şi a unor obiecte greu de identificat.
Şi alţi oameni de ştiinţă au ipoteze asemănătoare, crezând că ar putea fi vorba de extratereştri, porţi către universuri paralele, forţe malefice sau activitatea vulcanică intensă din zonă.
Periculoasele ape ale Mării Diavolului s-au dovedit imposibil de explorat pentru aceştia. În 1952, guvernul nipon a trimis o navă de cercetare, care a dispărut fără urmă. În continuare, asupra regiunii cu ape învolburate, adânci şi periculoase planează cel mai mare mister de la descoperirea Triunghiului Bermudelor încoace.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.