O elevă din Plopeni a fost violată de trei colegi, iar alți doi sunt acuzați că s-au uitat

Comentează
femeie-tanara-suparata-victima

O elevă în vârstă de 17 ani, din orașul Plopeni, Prahova, a fost violată de trei colegi, în timp ce alți doi sunt acuzați că au fost de față și nu au intervenit. Un tânăr a fost arestat preventiv, alţi doi sunt în arest la domiciliu şi încă doi sunt sub control judiciar.

Eleva din Prahova, victimă a unor colegi de la liceul din Plopeni

Potrivit datelor furnizate de oficialii Poliţiei judeţene Prahova, totul s-a întâmplat la sfârșitul lunii septembrie.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Plopeni au fost sesizaţi la data de 25 septembrie 2026, de reprezentanţii unei unităţi de învăţământ, cu privire la faptul că o minoră ar fi fost victima unor acte de natură sexuală, presupus comise la data de 24 septembrie 2026. (...) Din probatoriul administrat până la acest moment procesual a rezultat suspiciunea rezonabilă că persoana vătămată, de 17 ani, în timp ce s-ar fi aflat într-o clădire dezafectată, de pe raza oraşului Plopeni, ar fi fost supusă unor acte de constrângere psihică, fiind determinată să întreţină raporturi sexuale neconsimţite cu 3 tineri, iar 2 ar fi asistat la comiterea faptelor, fără a întreţine raporturi sexuale cu victima", informează Poliţia Prahova.

Percheziții acasă la suspecții care ar fi abuzat-o pe eleva din Plopeni

Pe 1 octombrie 2026, poliţiştii au făcut şase percheziţii domiciliare, în oraşul Băicoi, oraşul Slănic, precum şi în comuna Dumbrăveşti, acasă la suspecți.

„Totodată, şase persoane au fost conduse la sediul unităţii de poliţie pentru audiere şi efectuarea activităţilor procedurale specifice. În baza materialului probator administrat, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de 5 tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, iar ulterior, la data de 2 octombrie 2026, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul instanţei competente a admis propunerea formulată şi a dispus arestarea preventivă faţă de o persoană, arest la domiciliu pentru 30 de zile faţă de două persoane, iar procurorul supraveghetor a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de două persoane. Pe parcursul desfăşurării cercetărilor, au fost avute în vedere cu prioritate respectarea interesului superior al minorului, protejarea vieţii private şi a demnităţii persoanei vătămate, precum şi evitarea oricărei forme de revictimizare", precizează sursa citată.

Surse judiciare au precizat pentru News.ro că fata şi băieţii implicaţi sunt colegi de şcoală, iar violul a avut loc în afara unităţii de învăţământ, într-o clădire dezafectată.

Poliţia a informat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, reprezentanţii instituţiei participând la activităţile procedurale, inclusiv la audierile în cauză, în vederea asigurării suportului şi protecţiei victimei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pompieri în echipament de protecție acționând cu spumă de stingere la locul accidentului în care cabina unui camion a fost distrusă în urma impactului cu structura unei benzinării.
10:56
Șoferul care a intrat cu TIR-ul direct într-o benzinărie pe Valea Oltului era băut. Turcul a fost rănit grav în accident
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:24
Călin Georgescu a fost adus, din nou, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. Cristela Georgescu a fost chemată și ea
MONDEN
Asia Express editia 19
10:44
„Asia Express” 7 octombrie 2026. Ce se va întâmpla în concurs, după ce Gabi Torje şi Alexuc au câștigat Marea Imunitate
Cristina Rus și Andreea Bănică | sursa foto: Arhivă
10:36
Cine și-o mai amintește pe Cristina Rus de la trupa Blondy? Imagine rară cu vedeta care a dispărut din showbiz: Acum are 45 de ani și s-a fotografiat cu Andreea Bănică
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
Marius Lulea (dreapta) a fost prim-vicepreședinte al partidului condus de George Simion până în noiembrie 2025. Foto: Profimedia
6 oct.
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
Ultimele știri
11:40
„MasterChef” 7 octombrie 2026. Începe bătălia pentru cel mai râvnit avantaj. „Este o premieră”
11:32
Un bărbat care a făcut ocolul Pământului pe jos a ajuns acasă după 28 de ani, din care 14 i-a petrecut blocat
11:26
Ferrari-ul din care nu mai recunoști aproape nimic. Conciso există într-un singur exemplar și nu are nici portiere
10:58
Cercetătorii au creat o moleculă care ajută la recuperarea memoriei în lupta cu boala Alzheimer
TRENDING
07:53
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
Interviu
10:00
Bogdan Jitea, istoric: „De-a lungul timpului, ori de câte ori a avut o ușă deschisă la ruși, statul român a fost în mare pericol”
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
6 oct.
Turcia a finalizat o linie feroviară de mare viteză până la granița cu Bulgaria: 353 de kilometri de șine, 31 de poduri, 8 tuneluri și trenuri care vor circula cu până la 200 km/h
Mai multe pulovere pe umerașe
10:57
Un cuplu din SUA a cumpărat un pulover cu doar 58 de cenți. Câteva luni mai târziu, acesta s-a vândut cu 43.020 de dolari
Colaj O femeie in varsta tine in mana o tableta cu husa albastra, in timp ce sta intr-un fotoloiu// o fotografie veche cu o femeie imbracata in costum de dans
Longevitate
10:00
O femeie de 100 de ani mănâncă în fiecare zi același fruct: „Îmi place foarte mult”
O chelneriță care aduce nota de plată
09:37
Un turist a rămas uimit după ce a primit nota de plată pentru patru persoane, la un restaurant din Spania: „La noi ar fi costat cel puțin dublu”
Tânăr văzându-se în oglindă ca senior man. Conceptul de trecut și viitor, flux de timp, vârstă
Longevitate
09:30
Ce sunt markerii biologici ai îmbătrânirii și ce îți spun despre vârsta reală
Imaginea prezintă o vedere aeriană asupra orașului istoric Valletta, capitala Maltei, văzută la apus de soare.
09:11
Locul aflat la 2 ore distanță de București, cu plaje spectaculoase și monumente, unde se poate face plajă și în octombrie
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Protestul fermierilor din Piața Victoriei, 15 septembrie 2026
10:07
Polițiștii din București fac percheziții după protestele violente din Piața Victoriei, de pe 15 septembrie
Minivacanță de 4 zile în noiembrie 2026: Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Foto: Shutterstock
09:05
4 zile libere în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie 2026, pentru angajații din România
Imagine cu judecătorii CCR în noua componență, după ce Simina Tănăsescu a devenit președinta Curții. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
07:37
CCR decide dacă Guvernul trebuie să plătească 5.000.000.000 de lei pentru salariile restante ale magistraților
O aeronavă albă TAROM (cu numele de botez „Ivan Patzaichin” inscripționat în partea din față) staționată pe pista unui aeroport.
07:06
TAROM anunță probleme la cumpărarea online a biletelor. Locurile afișate pe site pot să nu fie cele disponibile în realitate
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român