Poliția turcă a descoperit și a dezamorsat o bombă aflată sub mașina unui ofițer de poliție ce urma să participe la un eveniment alături de președintele Tayyip Erdogan, în estul Turciei, informează agenția de presă de stat Anadolu, preluată de Reuters.
Dispozitivul explozibil a fost descoperit în micul oraș Nusaybin, la granița cu Siria. Polițistul turc trebuia să conducă 200 km până la Siirt, acolo unde Erdogan a rostit un discurs în aer liber.
Bbomba a fost dezamorsată și apoi a fost declanșată o anchetă, a relatat agenția de presă turcă Anadolu, scrie Reuters.
Hamza Dag, vicepreședintele partidului de guvernământ AK al lui Erdogan, a declarat că poliția a amânat publicarea acestei informații, pentru „a evita o reacție publică”.
În discursul ținut la Siirt, Erdogan a spus că speră că ratele schimburilor valutare și ale inflației se vor stabiliza în curând, după o prăbușire istorică a lirei turcești.