Bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru refuzarea de la prelevarea de mostre biologice. Apoi, în urma verificărilor efectuate de către poliţişti şi a cercetărilor procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, el a fost reținut.

„Agentului i-au fost suspendate raporturile de serviciu”, a precizat Claudia Stroe, de la IPJ. Potrivit acesteia, bărbatul se afla în timpul liber în momentul în care a produs accidentul rutier. Oficialul a asigurat că „cercetarea este obiectivă, în condiții de maximă fermitate”.

Potrivit Știri de Buzău, același agent era deja cercetat disciplinar în alt caz: ar fi apelat la serviciile unei prostituate, la care s-a dus în urniformă, și a creat un adevărat scandal, din cauză că ar fi refuzat să plătească. Femeia a sunat la 112, iar colegii lui M.N. au intervenit. Polițistul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv.

Poliția confirmă că, încă din data de 13 ianuarie, IPJ Buzău a dispus cercetarea lui disciplinară, iar sâmbătă s-a dispus o nouă cercetare, urmând ca în perioada imediat următoare să fie sesizat Consiliul de Disciplină în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Polițistul a fost încadrat la IPJ Buzău în anul 2016, din sursă externă. El nu a mai fost cercetat disciplinar până în prezent.

Foto: Știri de Buzău

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.