"În viața mea n-am spus minciuni", și-a început Becali pledoaria în fața judecătorilor.
Becali le-a explicat magistraților care a fost motivul intenției de a părăsi țara, înainte de a fi dată sentința în dosarul schimbului de terenuri cu MAPN, în care a primit o pedeapsă de trei ani cu închisoarea.
"Am vrut să mă duc să mă rog", a explicat el.
Patronul Stelei a fost adus în fața judecătorilor cu cătușe, însă în momentul în care a început audierea, gardienii i le-au scos.
George Becali este acuzat în dosarul ”Valiza”, de dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Astăzi a fost prima apariție a lui Gigi Becali de la încarcerarea sa pe 20 mai, după ce a fost condamnat la trei ani închisoare intr-un alt dosar, privind schimbul de terenuri cu MApN.
Mama lui Gigi Becali a mers la biserică împreună cu una dintre fiicele latifundiarului | FOTO
MAMA lui GIGI BECALI, prima DUMINICĂ la BISERICĂ, după ce fiul ei a FOST ÎNCHIS! Vezi ce a făcut! FOTO EXCLUSIV
Foto: GSP