Cununia s-a încheiat, după aproximativ o oră și jumătate, iar cei câțiva invitați au început să iasă. Roxana Mihalache, noua soție a lui Mazăre, a plecat și ea în jurul orei 16.30, iar la ieșire a făcut primele declarații în calitate de doamna Mazăre.

„Cum să fie, el este supărat pentru ceea ce se întâmplă se ştie foarte bine atât timp cât stă 9 ani arestat pentru o nedreptate. Vă rog frumos cancan-uri verighete, chiar nu fac sens având în vedere situaţia. A fost un moment de suflet atâta tot. Nu sunt supărată, dar vă rog frumos să mă înţelegeţi pentru că nu este un moment de cancan-uri. Eu nu sunt o persoană publică, sunt soţia lui Radu Mazăre, sunt o fată ca oricare alta. Nu sunt o persoană publică, iar situaţia prin care se trece cu nedreptatea în care se află nu este o situaţie plăcută. Este firesc şi normal, nu cred că dumneavoastră dacă aţi fi în situaţia mea aţi fi fericită ”, a declarat Roxana Mazăre, potrivit Mediafax.

„Radu este supărat pentru că asta este situaţia. Nu am servit nimic, am respectat procedura – nici fursecuri, nici suc. Asta-i procedura, trebuie respectată”, a mai spus aceasta.

Foto: Vlad Chirea / Libertatea

Citește și

ANALIZĂ | Croația și Bulgaria se apropie de zona euro, România pierde teren. În urmă cu cinci ani, îndeplineam toate cele cinci criterii pentru aderare, acum atingem doar unu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.