Prințul Nicolae a mai notat că soția lui, Alina-Maria, și fiica lor, aflate la Maternitatea Polizu din București, sunt perfect sănătoase.

Cum micuța Maria-Alexandra s-a născut în ajunul sărbătorii Sfântului Mihai, prințul Nicolae consideră ca bunicul său, Regele Mihai (născut 1921 – decedat 2017), îl ocrotește.

“Sunt mândru că port mai departe numele lui. La mulți ani celor care poartă numele Sfinților Mihail și Gavriil!”, a mai scris prințul e Facebook.

Regele Mihai ,bunicul meu ,ne ocrotește iar eu sunt mândru că port mai departe numele lui. La mulți ani celor care poarta numele Sfinților Mihail si Gavriil!

Publicată de Nicolae al Romaniei pe Duminică, 8 noiembrie 2020

În urmă cu cinci ani, Casa Regală anunța, printr-un comunicat, excluderea principelui Nicolae din linia de succesiune. De asemenea, s-a decis retragerea titlului de “Principe”, care îi fusese atribuit lui Nicolae în 2010. Nicolae era al treilea în ordinea de succesiune, după Mihai I şi Principesa Margareta.

În septembrie, prințul Nicolae declara că speră ca venirea pe lume a primului lui copil și al soției sa, Alina, va reapropia cuplul de Familia Regală.

2 ani de casatorie, de familie și impliniri. La multi ani!

Publicată de Nicolae al Romaniei pe Miercuri, 30 septembrie 2020
Prințul Nicolae a devenit tată de fetiță: ”Regele Mihai, bunicul meu, ne ocrotește”
Prințul s-a căsătorit cu Alina-Maria Binder în 2018, la Sinaia

“Așa cum cred că știe toată lumea, eu sunt tată de câțiva ani deja, dar, desigur, acum contextul este diferit. Sunt sigur că din noiembrie viața mea se va schimba foarte mult în bine”, spunea Nicolae, citat de Adevărul.

Anul trecut, Nicolae a recunoscut că este tatăl copilului Nicoletei Cîrjan.

Născut și crescut în străinătate, prințul Nicolae a ajuns prima oară în România în 1992, când avea 7 ani, cu ocazia primei vizite a bunicului său după începutul exilului din 1948.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.