Duminică, pe 1 aprilie, Nicholas Medforth-Mills a împlinit 33 de ani. Fostul Principe al României a participat alături de soția sa, Alina, şi alţi 800 de voluntari, la o acţiune de împădurire a unui deal din Tritenii de Sus, județul Cluj.  Evenimentul a fost organizat de Tăşuleasa Social, ONG-ul constituit în 2001 de către fratele lui Tibi Ușeriu, Alin Uhlmann Ușeriu.

„Cred că tot ceea ce facem este pentru viitorul nostru și pentru viitorul copiilor noștri. Ne bucurăm că sunt atâția oameni care ne susțin și atâția oameni care vor să schimbe ceva în țara asta și asta trebuie să fie o bucurie pentru noi toți. Acum intru direct în muncă, eu nu trăiesc din sport, din alergările mele la cercul Polar sau prin nu știu ce munți. Mi-am început munca, e prima mea zi de muncă din primăvara asta și uite ce fain începe, cu un vârf de deal plin de lume, care încearcă să schimbe ceva. Și asta este foarte important”, a spus câştigătorul Ultramaratonului Arctic pentru a treia oară, Tibi Ușeriu.

Fostul Principe Nicolae este voluntar la Tăşuleasa Social de 10 ani, participând de-a lungul anilor la multe dintre activitățile organizate de fundația fraților Ușeriu.

„După 10 ani de implicare a mea cu Tășuleasa Social, azi e superb. Nu plouă, nu e zăpadă ca săptămâna trecută și e foarte bine să văd foarte mulți oameni, voluntari, mici și mari, e o mișcare foarte bună, foarte sănătoasă. E foarte bine că oamenii se implică. Copacii sunt foarte importanți pentru pământul nostru, pentru casa noastră, țara noastră. Ajută cu foarte multe lucruri, avem probleme cu apa, cu râurile, casele sunt inundate și problemele acestea sunt din cauza lipsei copacilor. Dacă plantăm mai mulți, vom schimba asta”, a declarat Principele Nicolae, potrivit someseanul.ro.

EXCLUSIV. O cunoscută cineastă franceză, Mia Hansen-Løve, despre lecția filmului său, recent lansat și în România: Când pierdem pe cineva, doliul înseamnă și dorința de a trăi, deci să nu ne simțim vinovați
Recomandări

Ștefan Bănică Jr. a ajuns la Spitalul Floreasca. Medicii au făcut primele declarații despre starea de sănătate a artistului

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
GSP.RO
„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Playtech.ro
Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
Viva.ro
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
"Mi-ai distrus copilul!" Falsul dentist sirian care a mutilat o concurentă Miss România, ridicat de poliţişti
Observatornews.ro
"Mi-ai distrus copilul!" Falsul dentist sirian care a mutilat o concurentă Miss România, ridicat de poliţişti
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Știrileprotv.ro
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Filmul românesc de pe Netflix care te va impresiona de la primele secunde. Povestea emoționantă a atins inimile a sute de mii de români
FANATIK.RO
Filmul românesc de pe Netflix care te va impresiona de la primele secunde. Povestea emoționantă a atins inimile a sute de mii de români
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
'Nu-mi mai doresc să trăiesc asta! Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine'. Delia, anunț surprinzător
Unica.ro
'Nu-mi mai doresc să trăiesc asta! Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine'. Delia, anunț surprinzător
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
HOROSCOP
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață