Mergi direct la conținut »
Procurorul general interimar: „Campania electorală mai durează în România un an şi şapte luni, astfel că un 10 august poate să apară oricând”
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Procurorul general interimar: „Campania electorală mai durează în România un an şi şapte luni, astfel că un 10 august poate să apară oricând”

Procurorul general interimar: „Campania electorală mai durează în România un an şi şapte luni, astfel că un 10 august poate să apară oricând”

Procurorul general Bogdan Licu a declarat, joi, că, în România, campania electorală mai durează un an şi şapte luni, astfel că un "10 august poate să apară oricând". El a precizat că sunt anchetate toate evenimentele de la protestul violent din vara anului trecut.

De Andreea Radu,

Întrebat despre informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora Parchetul Militar ar fi cerut Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca informații referitoare la instituțiile care s-au interesat în noaptea de 10 spre 11 august 2018 despre starea răniţilor dupa agresiunile de la mitingul din Piaţa Victoriei, procurorul general interimar a declarat:

„Campania electorală mai durează în România un an şi şapte luni, astfel că un 10 august poate să apară oricând”, potrivit Mediafax.

La începutul lunii mai, Parchetul General a anunţat că a extins urmărirea penală în dosarul privind protestul din 10 august 2018, fiind cercetată acţiunea jandarmilor de a evacua Piaţa Victoriei, în urma căreia ar fi fost vătămate drepturile protestatarilor. Procurorii spun că violența a fost nejustificată.

Procurorii militari de la Parchetul General au extins acuzațiile în dosarul în care sunt anchetate violenţele de la protest, vizați fiind șefii din Jandarmerie Cătălin Sindile, Laurenţiu Cazan şi Sebastian Cucoş, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.

Șefii din Jandarmerie au fost puşi, de altfel, sub acuzare în acest dosar pe 21 septembrie 2018, fiind acuzaţi de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals. Alături de şefii din Jandarmerie a fost pus sub acuzare, la acel moment, şi secretarul de stat în MAI Dan Mihai Chirică.

Foto: Libertatea / Vlad Chirea


Citește și:

VIDEO | Dezbaterea „EU contez, EU votez”: 5 candidați la europarlamentare au discutat despre fonduri europene, justiție, mari proiecte, prezența la vot. „Pe oameni nu-i interesează ordonanțele, ci WC-ul din curtea școlii”


 

Close
Închide
  Close