Proteste violente în Paraguay. Oamenii au luat cu asalt clădirea Congresului din capitala Asuncion, fiind revoltați de faptul că Senatul a votat în secret un amendament constituţional care îi permite preşedintelui Horacio Cartes să candideze pentru un nou mandat, relatează BBC News.
Oamenii au dat buzna în clădirea guvernamentală, spărgând geamurile și dând foc mai multor obiecte. Manifestații au fost înfuriați de un amendament care i-ar permite președintelui Horactio Cartes să candideze pentru un nou mandat. Constituția țării, introdusă în 1992, după 35 de ani de dictatură, impune limite președintelui, permiţându-i un singur mandat de 5 ani.
[gallery columns="2" ids="1793392,1793393"]
Însă preşedintele actual, Horactio Cartes încearcă să elimine această restricţie şi vrea să mai candideze o dată.
În urma acestei decizii politice, oamenii au dat buzna în Congres și au incendiat obiectele aflate în interior. Poliția a intervenit cu tunuri cu apă și a tras cu gloanțe de cauciuc, într-o încercare de a dispersa mulțimea.
[gallery columns="2" ids="1793394,1793395"]
Potrivit presei locale, zeci de oameni au fost răniți, inclusiv protestatari, politicieni și ofițeri de poliție.
“Au fost multe lupte în străzi între oameni și poliție”, a spus un jurnalist din Paraguay, pentru BBC, adăugând că acestea sunt cele mai violente proteste de când țara din America Latină a devenit o țară democrată, în 1992.
[gallery columns="2" ids="1793396,1793398"]
Într-o declarație făcută pe Twitter, președintele Cartes a făcut apel la calm. “Democrația nu este cucerită sau apărată cu violenți și puteți să fiți siguri că acest guvern va continua să depună toate eforturile pentru a menține ordinea în Republică”, a afirmat acesta.
Foto: EPA