UPDATE ora 11.55: Președintele AUR, George Simion, a declarat că moțiunea de cenzură comună AUR-PSD va fi depusă când vor fi strânse 233 de semnături, adică numărul minim pentru ca Guvernul Bolojan să cadă la votul din Parlament.
UPDATE ora 11.30: Prima reacție de la vârful PNL a venit de la Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte. El a spus că decizia partidului lui Sorin Grindeanu și a celui condus de George Simion este una iresponsabilă.
Știrea inițială: PSD și AUR vor depune moțiune de cenzură comună împotriva Guvernului Bolojan.
„În urma mai multor rânduri de discuţii între conducerile partidelor noastre, s-a decis ca eu şi domnul Petrişor Peiu să ne ocupăm de partea tehnică a unei moţiuni de cenzură comune. Din acest motiv ne aflăm astăzi aici. Este un lucru exclusiv tehnic. Abordarea politică va fi probabil explicată în cursul acestei zile de către preşedinţii de partide. Aşa după cum cunoaşteţi, noi avem la ora 14.00 convocat un Birou Permanent Național în care se va lua decizia finală”, a spus fostul vicepremier Marian Neacșu, aflat la Parlament.
Întrebat de jurnaliști dacă acesta este primul pas pentru o viitoare colaborare PSD-AUR și la guvernare, Neacșu a răspuns: „Orice drum începe cu primul pas”.
Petrișor Peiu, care din noiembrie 2025 este președinte al Consiliului Național de Conducere al AUR, a adăugat că partidul lui George Simion face „un demers comun” cu PSD de redactare a moţiunii de cenzură, care să fie dezbătută și apoi votată în Parlament „undeva la începutul lunii mai”, astfel încât Guvernul Bolojan să cadă.
Neacşu și Peiu au susținut că deocamdată nu s-a discutat „absolut nimic” oficial despre o viitoare guvernare și că „din câte cunosc” ei, nici președinții celor două partide, Sorin Grindeanu (PSD) și George Simion (AUR), nu au făcut un demers în acest sens.
Pentru căderea Guvernului este nevoie de 233 de voturi în Parlament. PSD și AUR au împreună 220 de parlamentari, deci mai este nevoie de încă 13 parlamentari care să voteze, astfel încât să treacă moțiunea de cenzură.
Reamintim că Grindeanu a spus de mai multe ori că social-democrații nu vor face coaliție sau alianță cu AUR cât timp el va conduce partidul.
PSD și-a retras miniștrii din Guvern și a provocat o criză politică, iar Ilie Bolojan a rupt coaliția cu partidul lui Grindeanu
Situația politică este extrem de complicată. România a intrat în criză pe 20 aprilie, când PSD a votat, într-o ședință cu 5.000 de membri, să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan, care este și președintele PNL. Acesta a primit și un ultimatum de 72 de ore ca să demisioneze, altfel miniștrii PSD vor fi retrași din Guvern și urmează o moțiune de cenzură.
Pe 21 aprilie, Bolojan a anunțat că liberalii rup coaliția cu PSD, formată în iunie 2025, din cauza crizei provocate de partidul lui Sorin Grindeanu.
Pe 22 aprilie, președintele Nicușor Dan s-a văzut separat cu fiecare partid al fostei coaliții PSD-PNL-USR-UDMR, în contextul în care partidul condus de Sorin Grindeanu a anunțat că își va retrage miniștrii din Guvernul Bolojan. La finalul zilei, într-o scurtă declarație televizată, șeful statului a concluzionat: „Calm și vom trece prin asta”.
Pe 23 aprilie, miniştrii PSD şi-au depus demisiile la Palatul Victoria. În aceeași zi, premierul Ilie Bolojan a anunțat că a luat act de demisiile celor 6 miniștri PSD şi că va trimite preşedintelui Nicușor Dan noile propuneri de interimari, iar șeful statului le-a semnat pe 25 aprilie.
Cine preia interimar portofoliile PSD:
- Dragoş Pîslaru – Ministerul Muncii
- Cseke Attila – Ministerul Sănătăţii
- Tanczos Barna – Ministerul Agriculturii
- Cătălin Predoiu – Ministerul Justiţiei
- Ilie Bolojan – Ministerul Energiei
- Radu Miruţă – Ministerul Transporturilor.
Foarte important, preşedintele Nicuşor Dan a declarat pe 24 aprilie, după summitul Consiliului European din Cipru, că dacă PNL sau PSD îi va spune că vor un guvern minoritar, cu susţinerea partidului AUR, el va refuza.
Acum este așteptată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_14a3073e79be494502b89149e550a541.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6f46a56631d3afba4a963150d4bb97a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_48a578eda90e65eb2115f8fa24510554.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d28edc2b53778af31c04f7e456e71516.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e1786d4e2c627cef3ce4cc2e7e292c88.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_154bff190a2594afb32514932a3e02d7.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_ca67dd5f0e3ce467e1aaa9ae0d5b9c5d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_365681a00ba41aa55a7838bb8600050c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_1c3e5584d6e820404a829307ec5333fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_bf9d2d37375a3077ec517ebfef50fe66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b78aa2b0c33ce75e3bfa49dc60a9f1b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a7c47440de52a491a53c2c047d9bacb8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_7fe76bff47a80ffd57a395b2088cd3a6.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_a57b935aa8a7d4af0ed40bd7b5875b88.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_41e1983924e37ee818c57106fb9897b3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/psd-si-aur-vor-depune-motiune-de-cenzura-comuna-impotriva-guvernului-bolojan-desi-grindeanu-a-exclus-o-alianta-cu-partidul-lui-george-simion-orice-drum-incepe-cu-primul-pas-e1777276759473.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a3eeb3a8bbde0755f016b094109326aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/stefania-costea-profesoara-limba-romana-lectorat-cambridge.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/08/buletin-electronic-carte-identitate-biometrica-2-e1777277207920.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_7c1dbf3d653a0742b9c76d791e9f0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_318590783270cd71705f86f310662741.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/a-saptea-confruntare2-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/adrian-mutu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0ae7575b697492d75ae36719474174ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2ba9af11d6c293feccb469137e364f2a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_3dd9d14c20cd6d70b871d604c7aadc1d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_46a15d920205618d75c06d5e86b47e30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-1-e1776621044145.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-simion-a-anuntat-cand-depun-aur-si-psd-motiunea-de-cenzura-trebuie-233-de-semnaturi-e1777279734246.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/angajata-concediata-macelarie-supermarket-italia.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/kruunuvuorensilta-cel-mai-lung-pod-finlanda-helsinki.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-ryanair-aeroport-berlin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/femeie-somn-profund-6968336.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/un-barbat-a-strans-monede-de-1-cent-timp-de-45-de-ani--foto-profimedia-e1777232748461.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/cartofi-noi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-baieti-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/ridicii-rosii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pescarus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vila-bucurestifotomontaj-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/barbat-facturi-gaze-energie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/concerte-evenimente-vama-veche-1-mai-litoral.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/elena-mateescu-anm-avertisment-cel-mai-sever-episod-iarna-2026-e1771319745828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bogdan-ivan-demisie-instantguvdemisiepsd09inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/papa-leon-shutterstock2651433907-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-institutul-de-matematica-al-academiei-romane-simion-stoilow--foto-agerpres-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-claudiu-manda-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.