Atacul desprw care Mănescu spune că a vizat ambasada României la Kabul a avut loc în noaptea de luni spre marți. Presa internațională relatează că mai mulți insurgenți au atacat cu mitraliere Green Village, o zonă unde se află seddile mai multor ambasade și instituții internaționale.

Un român care făcea parte din echipa de securitate a misiunii diplomatice a fost ucis, în încercarea de a-și proteja colegii.

Și-a dat viața pentru a-i salva pe ceilalți, într-un efort de a combate acest atac. Este incredibil cum în continuare, cu toate eforturile pe care România și toate țările partenere NATO le fac în Afganistan, în continuare avem aceste atacuri teroriste. E la ordinea zilei această situație. Atacul a început aseară, sigur este un atac susținut, cu mașini-capcană, cu tot tacâmul, așa cum sunt obișnuiți teoriștii talibani. Colegul nostru care e rănit e în afara oricărui pericol, este stabil. Încercăm să-l transportăm acasă. Deocamdată toți oamenii noștri sunt în siguranță, într-un campus NATO. 12 diplomați au fost în total

Ramona Mănescu, ministru de Externe

Ramona Mănescu, ministrul de Externe, a mai precizat la Antena 3 că un alt român a fost grav rănit în urma atacului. Acesta a fost transportat la spital, iar acum se află în afara oricărui pericol.

Cei 12 diplomați români din misiunea diplomatică se află acum într-o bază NATO. Ramona Mănescu a afirmat că, după stabilizarea situației, diplomații români vor fi readuși în țară cât mai repede posibil.

Ramona Mănescu a precizat că președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă au fost înștiințați despre atac.

În urma atacului, clădirea misiunii diplomatice este distrusă în proporție de 80 la sută.

Citeşte şi:

Diplomat român ucis într-un atac terorist la Kabul. Ramona Mănescu: „Atacul a vizat Ambasada României la Kabul”

Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Playtech.ro
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Jandarmeria Cluj și-a cerut scuze după defilarea dezastruoasă de 1 Decembrie: "Astfel de momente sunt de neacceptat"
Observatornews.ro
Jandarmeria Cluj și-a cerut scuze după defilarea dezastruoasă de 1 Decembrie: "Astfel de momente sunt de neacceptat"
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Știrileprotv.ro
România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Imagine cu puternic impact emoţional. Marea campioană, desfigurată de iubit. Plină de sânge, a anunţat că a fost strangulată şi dată cu capul de podea. Atacatorul a fost eliberat!
Telekomsport
Imagine cu puternic impact emoţional. Marea campioană, desfigurată de iubit. Plină de sânge, a anunţat că a fost strangulată şi dată cu capul de podea. Atacatorul a fost eliberat!
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie