Toată nebunia s-a declanșat în momentul în care petrecăreții au început să observe că fumul gros – venit parcă de nicăieri -, inundă rapid una dintre halele în care se bea și se dansa. Cu gândul la nenorocirea din Colectiv, tinerii au făcut orice pentru a se salva din calea flăcărilor ucigașe:  s-au călcat în picioare și chiar au sărit de la înălțimea teraselor clubului.

Unii au aterizat în apele reci ca gheața ale Lacului Tei, alții pe pământul acoperit de zăpadă, cu picioarele lovite. Într-un efort supraomenesc, cele câteva sute de clienți au reușit să iasă din halele care până la urmă s-au prăbușit sub mușcătura limbilor de foc.

Regrupați în exterior, cei mai mulți dintre ei răniți, degerați și extrem de panicați, au fost preluați de salvatori – pompieri, jandarmi, polițiști și medici  -, și duși la trei spitale din Capitală: Floreasca, Pantelimon și Elias. În total 44 de persoane rănite, dintre care șase ceva mai grav.

Răniții, taxați de ”pirați” cu sute de lei

Unii taximetriști nu au avut milă de răniți și le-au cerut sute de lei pentru o cursă scurtă, fie până la spital, fie până acasă

”Pirații” negociau în stradă cu răniții și cu oamenii panicați pentru o cursă de câteva sute de lei

REPORTAJ. Un castel vechi de secole, din Ardeal, lăsat în voia sorții de beneficiarii retrocedării și de autorități: „Nu sunt fantome aici, doar sărăcie!”
Recomandări
REPORTAJ. Un castel vechi de secole, din Ardeal, lăsat în voia sorții de beneficiarii retrocedării și de autorități: „Nu sunt fantome aici, doar sărăcie!”

În acele clipe nebune, ca la un semn, și-au făcut apariția pe aleile din apropierea clubului mai muți taximetriști. Dar nu ca să-i ajute pe bieții oameni așa cum ar fi fost normal, nu ca să facă o cursă doar din omenie, ci pentru a-i jecmăni pe răniți! Martorii care au asistați înmărmuriți la acele scene halucinante vorbesc despre ”negocieri” care întreg orice imaginație.

”Am ieșit în stradă când am auzit zgomotele de la sirene și țipetele tinerilor. Unii erau uzi până la piele, alții erau răniți. Toți erau speriați. Umblau bezmetici dintr-o parte-ntr-alta. Nu aveam cu ce să-i ajut… Atunci au apărut niște taximetriști care le cereau pentru o cursă câte 200-300 de lei și chiar patru sute de lei! Nu-mi venea să cred ce văd și ce aud! Taximetriștii le ziceau să se strângă mai mulți la o mașină ca să poată să plătescă”, ne-a povestit unul dintre cei care locuiesc în apropierea clubului mistuit de flăcări.

Răniții, taxați de ”pirați” cu sute de lei

Zeci de pompieri s-au luptat mai bine de 17 oe cu flăcările pentru a stinge și ultimul focar din subsolul Clubului Bamboo, complet distrus de flăcări

Focul a mistuit din temelii clubul Bamboo, iar ancheta e la Parchet și la Poliție unde au loc zeci de audieri

Ieri, zeci de pompieri au luptat cu flăcările până spre seară, când au fost stinse ultimele focare care au coborât, o dată cu prăbușirea clădirii arse, până la subsolul clubului. Ancheta incendiului  – al doilea care lovește clubul din 2005-, a fost preluată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de polițiștii de la ”Omoruri” care au declanșat deja procedura audierii patronilor clubului, a angajaților, dar și  a unora dintre clienți. Totodată sunt verificate și documentele clubului pentru a se vedea dacă funcționa în legalitate.

Revista Der Spiegel despre sistemul de transfer al tinerilor germani cu probleme în România: ”Mă simt ca Dumnezeu”, a spus tânărul neamț judecat pentru uciderea unei pensionare din România
Recomandări
Revista Der Spiegel despre sistemul de transfer al tinerilor germani cu probleme în România: ”Mă simt ca Dumnezeu”, a spus tânărul neamț judecat pentru uciderea unei pensionare din România

[libgallery id=”1719402″]

Totodată, forţele de ordine vor asigura, în perioada următoare, paza în zona clubului Bamboo care a ars în totalitate sâmbătă dimineaţă, iar pompierii vor rămâne la faţa locului pentru prevenirea eventualelor incidente, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog. Ea a spus că specialiştii au constatat colapsul clădirii şi au recomandat dezfectarea totală a acesteia.

Citește și: 

Foto: Adrian Manolache


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Ora de vară 2023. Cum se dau ceasurile la noapte
Observatornews.ro
Ora de vară 2023. Cum se dau ceasurile la noapte
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Știrileprotv.ro
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Iubirile secrete ale Vasilicăi Tastaman. „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm”
FANATIK.RO
Iubirile secrete ale Vasilicăi Tastaman. „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm”
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Unica.ro
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Horoscop 25 martie 2023. Racii beneficiază de mai multă energie, de mai mult curaj, dar ar fi bine să aibă grijă cum folosesc aceste beneficii
HOROSCOP
Horoscop 25 martie 2023. Racii beneficiază de mai multă energie, de mai mult curaj, dar ar fi bine să aibă grijă cum folosesc aceste beneficii
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!