Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Chișinău, Daniel Vodă, a subliniat că Republica Moldova este un stat „pașnic și neutru”, dar ”neutralitatea nu înseamnă autoizolare”. Afirmațiile sale vin după ce viceministrul rus al afacerilor externe, Mikhail Galuzin, a cerut Chișinăului „să nu repete experiența tristă a Kievului” în privința cooperării cu NATO, într-un interviu pentru RIA Novosti.
Cuprins:
„Respingem amenințările exprimate de viceministrul rus al Afacerilor Externe Mikhail Galuzin lansate în cadrul unui interviu pentru presa rusă în ajunul Crăciunului”, a transmis purtătorul de cuvânt al diplomației de la Chișinău, într-un mesaj pe Facebook.
”Țara noastră este un stat pașnic și neutru”, a mai precizat Vodă, care a vorbit despre trei lucruri care stau la baza cooperării Republicii Moldova pe plan extern, în domeniul securității și apărării.
În primul rând, ”neutralitatea nu înseamnă autoizolare, demilitarizare, sau indiferență față de ce se întâmplă în lume”, subliniază purtătorul de cuvânt al diplomației moldovene.
În al doilea rând, a precizat Daniel Vodă, Republica Moldova este interesată să își consolideze reziliența, ”inclusiv prin intermediul NATO, cea mai puternică alianță politică-militară din lume”.
”Cooperarea noastră cu organizația este transparentă și se bazează pe un cadru binecunoscut, inclusiv Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului (IPAP) pentru anii 2022 - 2023, Pachetul de asistență pentru consolidarea capacităților de securitate și apărare ale țării noastre, Programul de dezvoltare profesională, Programul Știința pentru Pace și Securitate și altele”, a adăugat oficialul de la Chișinău.
În al treilea rând, acesta amintește că Republica Moldova se află ”într-o regiune dificilă, afectată de agresiunea brutală a Rusiei împotriva Ucrainei, fapt care are consecințe dramatice pentru țara noastră”.
”Avem nevoie de toată solidaritatea prietenilor noștri pentru a depăși multiplele provocări hibride cu care ne confruntăm. Suntem o țară liberă și este decizia noastră cum să ne dezvoltăm țara”, conchide reprezentantul Ministerului de Externe din Republica Moldova.
Într-un interviu publicat pe 24 decembrie de agenția ruse de stat RIA Novosti, viceministrul rus de externe Mihail Galuzin a afirmat că „intensificarea cooperării dintre Chișinău și țările NATO în sfera militară și militaro-tehnică este un factor care subminează într-o măsură mai mare securitatea Moldovei însăși”.
„După cum arată experiența, pomparea nesăbuită a unei țări cu arme occidentale sau desfășurarea de Contingentele NATO de pe teritoriul său nu îi aduce deloc securitate și suveranitate, ci, dimpotrivă, o apropie de o catastrofă”, a declarat diplomatul rus, adăugând că Republica Moldova ar trebui „să nu repete experiența tristă a Kievului” în această chestiune.
floris 25.12.2022, 13:43
exact ce ziceam in alt comentariu..... deja regimul putinist incepe sa se creada stapanul lumii. daca nu le convine ceva incep sa ameninte cu invadarea ! daca castiga in ucraina nu o sa mai fie numai amenintari ! de asta am zis ca sunt de acord sa ajutam ucraina cu tot ce are nevoie sa puna la punct acest regim autotalitarist compus din bosorogi !
dinamo_forever_77 25.12.2022, 15:26
De cand dicteaza russia altor state politica interna? Stati linistiti rusnacilor....nu speriati pe nimeni! Si Uxraina va fi tot in NATO!!!
Daniel1 25.12.2022, 20:46
Cum ii mănâncă in funduleț si pe ăstia. Dupa ce că îs vai mama lor,vor necazuri... Lumea o ia la vale!
floris 25.12.2022, 21:22
pentru ce nu mai postati comentariile mele si a prorusilor le postati fara nici o jena. ati fost cumparati si voi de putin sau fsb sau ce sa inteleg de aici ? tot ce am postat in ultimele 3 zile nu a aparut nimic. Daca nu sunteti instare sa acceptati si comentarii pro ukraina. pro democratie, pro libertate si insistati sa postati tot ce e pro kremlin si numia atat inchideti ziarul si lasati-o balta.
seaman651 26.12.2022, 14:18
RuZZia trebuie izolata complet de care toate statele. Cei care inca nu inteleg asta sigur nu au simtit gheata rusilor pe grumaz dar tin mortis s-o simta. Mai hitleristi decat politicienii rusi nici macar Hitler n-a fost. Eu unul cred ca trebuie aduse la cunostinta tuturor toate genocidurile comise de catre RuZZia de la inceputuri si pana in prezent. La fel si genocidurile turcilor, ca sa nu mai ridice nici Erdogan botul. Unii sefi de state ar trebui sa se ascunda adanc, sa nu mai iasa niciodata de acolo, pentru ca statele lor au comis numai crime, iar la conducerea lor, statele respective au ajuns vai de mama lor.