Dacă forțele armate japoneze au primit deja ordinul unei contracarări, în eventualitatea unui atac din partea Coreei de Nord, se pare că niponii sunt pregătiți inclusiv cu informarea populației în acest sens. Se pare că au redactat și mesajul care va fi postat pe Twitter în secunda în care vreo rachetă va fi lansată din țara vecină. Acesta însă a scăpat, din greșeală, pe site-ul de socializare.
„Tir de rachetă: aici oraşul Yokohama. Potrivit xx, la ora xx şi xx minute, o informaţie anunţă că o rachetă a fost lansată de pe teritoriul Coreei de Nord. Vă rugăm să acordaţi atenţie informaţiilor difuzate de posturi de radio şi televiziune”, scrie în mesaj.
Mesajul a fost urmat, câteva momente mai târziu, de un altul, în care erau prezentate scuze: „Informaţie eronată: am trimis adineauri, printr-o eroare, o informaţie despre un tir de rachetă. Rectificăm: Vă rugăm să ne scuzaţi”. Acest al doilea mesaj a fost retransmis de aproximativ 3.000 de ori, însoţit de mesaje de amuzament.
Contul de Twitter al oraşului Yokohama – al doilea cel mai populat oraș din țară, este utilizat pentru alertarea populaţiei în caz de pericol, ca de exemplu în cazul unui cutremur, taifun sau tsunami. Contul are aproximativ 40.000 de abonaţi. Este un număr modest raportat la mărimea oraşului, dar suficient pentru a crea un enorm efect de bulgăr de zăpadă pe Internet şi a declanşa critici la adresa funcţionarilor.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.