Temba Mliswa, preşedintele Comisiei parlamentare pentru minerit şi energie a anunțat că s-a discutat în comisie chemarea fostului președinte la audieri. „Comisia s-a reunit joi şi a decis să îl invite pe fostul preşedinte Mugabe pentru a da explicaţii în legătură cu dispariţia unor diamante în valoare de 15 miliarde de dolari Am stabilit data de 9 mai când fostul preşedinte se va prezenta pentru a depune mărturie”, a declarat Mliswa.

Deputaţii doresc să-i pună întrebări cu privire la declaraţiile făcute în 2016 în care regreta că ţara sa a pierdut venituri de 15 miliarde de dolari din diamante din cauza corupţiei şi a evaziunii de capital practicate de companiile miniere străine.

În luna noiembrie a anului trecut Robert Mugabe a demisionat din funcția de președinte al Zimbabwe. Presa internațională a scris atunci că fostul președinte al statului și soția sa vor păstra proprietățile pe care le au, vor primi o sumă uriașă de bani și un salariu lunar până la moartea lor, acestea fiind condițiile pentru a demisiona.

Fostul lider de la Harare, a condus țara în ultimii 37 de ani, iar soția sa Grace Mugabe a fost mâna sa dreaptă și a vrut să o desemneze urmașa lui la ocnducerea Zimbabwe.


Citește și: VIDEO / Cel mai mare videochat de băieți din Europa este la București. Cum arată băieții și câți bani câștigă


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.