Un șofer român, 69 de ani, a fost arestat în Karlsruhe, landul Baden-Württemberg ,după ce a încercat să lovească un polițist cu mașina, relatează portalul de știri al poliției germane. Permisul de conducere i-a fost ridicat, iar mașina - confiscată.
Potrivit poliției, mai mulți martori au sunat duminică, 12 martie, la 112 și au denunțat un șofer beat. În jurul orei 22.30, mașina indicată s-a apropiat de un punct de control al poliției din Karlsruhe.
Un ofițer de 27 de ani a vrut să oprească vehicului, dar, în ciuda semnelor clare de oprire, șoferul a accelerat în direcția agentului.
Polițistul a reușit să se ferească în ultima clipă și nu a fost rănit.
Colegii lui l-au urmărit pe fugar și și au reușit să-l oprească. Bărbatul de 69 de ani a fost reținut, iar testul de alcoolemie a indicat 1,6 la mie.
Șoferul trebuie să răspundă acum pentru suspiciuni de infracțiuni rutiere grave. Permisul său de conducere și mașina i-au fost confiscate.
Foto: Facebook Polizei Karlsruhe