„Am discutat, astăzi, la Bruxelles cu Margrethe Vestager, vicepreşedintele Comisiei Europene, despre PNRR, instrumentele financiare pentru sectorul privat şi reglementarea schemelor de ajutor de stat în domeniul energetic. Avem tot sprijinul domniei sale, dar succesul implementării PNRR depinde de noi”, a transmis Dan Vîlceanu la finalul discuțiilor.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), „Comisarul european a ţinut să aprecieze că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României este ambiţios, echilibrat pe recomandările specifice de ţară şi investiţiile necesare pentru realizarea acestora”.

Totodată, MIPE a anunțat că România ar putea pierde 1,5 miliarde de euro din suma inițială de 29,2 miliarde de euro alocată de Comisia Europeană prin PNRR.

Tot în zona PNRR a fost abordată tema reducerilor sumelor acordate statelor membre care au avut performanţe economice peste cele anticipate la momentul alocărilor iniţiale. România ar putea înregistra o corecţie financiară de circa 1,5 miliarde euro

Comunicat Ministerul Proiectelor Europene:

Încă din 28 ianuarie, ministrul Dan Vîlceanu a anunțat că suma inițială alocată României de Comisia Europeană, de 29,2 miliarde de euro, va scădea cu aproape două miliarde de euro pe partea de granturi nerambursabile, pentru că economia a înregistrat o performanță mai bună decât era prognozat.

Vîlceanu a explicat atunci pentru Libertatea că regula scăderii, care ține cont de performanța economică, nu se aplică doar României, ci tuturor statelor membre UE, potrivit Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului privind PNRR.

Urmărește-ne pe Google News
Motivul șocant pentru care s-ar fi despărțit Shakira și Pique. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, NU a fost infidelitate
GSP.RO
Motivul șocant pentru care s-ar fi despărțit Shakira și Pique. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, NU a fost infidelitate
AM AFLAT! Ce note a luat Eliza Iliescu la Bacalaureat 2022. Te așteptai la media asta???
Playtech.ro
AM AFLAT! Ce note a luat Eliza Iliescu la Bacalaureat 2022. Te așteptai la media asta???
Lovitură pentru persoanele care vând sau cumpără locuințe. Ce se va întâmpla în cazul celor de peste 90.000 de euro
Observatornews.ro
Lovitură pentru persoanele care vând sau cumpără locuințe. Ce se va întâmpla în cazul celor de peste 90.000 de euro
Horoscop 29 iunie 2022. Scorpionii își văd blocate anumite inițiative și compromise eforturile de a reveni la gloria de altădată
HOROSCOP
Horoscop 29 iunie 2022. Scorpionii își văd blocate anumite inițiative și compromise eforturile de a reveni la gloria de altădată
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
Știrileprotv.ro
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Orangesport.ro
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea