După ce turiștii străini au descoperit că e mai ieftin să vină în țara noastră pentru lucrări stomatologice, mai nou, se pare că o nouă nișă ia amploare. Specialiștii susțin că România devine mai nou destinație turistică medicală pentru cetățenii din Europa de Vest sau pentru cei din țările arabe care aleg țara noastră atunci când au în plan să își facă operații estetice.
Zilele trecute la Poiana Brașov s-a desfășurat Conferinţa Societăţii Române de Chirurgie Estetică cu tema „Sănătate şi frumuseţe-ştiinţă şi artă”, eveniment la care au participat personalităţi ale lumii medicale din Europa, Asia şi SUA.
Manifestarea, o premieră pentru România, a cuprins o serie de evenimente dedicate chirurgiei plastice şi estetice, Școala de vară a Rezidenţilor, Conferinţa Societăţii Române de Chirurgie Estetică şi un curs de instruire, evenimentele fiind organizate de Societatea Internaţională de Chirurgie Plastică Estetică împreună cu Societatea Română de Chirurgie Estetică.
Concluziile indică faptul că țara noastră devine o destinaţie în turismul medical pe partea de chirurgie estetică, datorită condiţiilor bune, medicilor pricepuţi şi mai ales a preţurilor mai mici percepute. Astfel, la un spital din Braşov, circa 20% din operaţiile estetice se fac unor cetăţeni străini, arată o statistică prezentată în cadrul evenimentului.
„Din Europa vin din Anglia, Spania, Germania, Franţa, Italia, din ţările arabe, Emirate, în general. Implantul mamar, în general sunt femeile, dar să ştiţi că la lipoaspiraţii am procente egale, şi la bărbaţi şi la femei, sunt multe cereri de îmbunătăţiri la nivelul feţei dar astea merg mai mult prin injecţii”, a explicat, conform Bună Ziua Brașov, dr. Marcel Albean, specialist în microchirurgie plastică şi reconstructivă.
Statisticile mai arată că în topul operațiilor estetice făcute în România sunt cele de modificare a sânilor şi lipoaspiraţiile, la care apelează şi femeile, dar şi bărbaţii, într-un procent mai mic.
Un exemplu recent este chiar cel al actriței Laura Zapata, care se află zilele acestea în România. Motivul pentru care „Regina telenovelelor” a venit în țara noastră a fost tot o intervenție estetică. Sora Thaliei a optat pentru un lifting facial cu un laser ultra performant la o clinică din Capitală.